Actualitate

Franciza Rompetrol Partener se extinde la Cugir, în baza unui parteneriat de durata între Rompetrol și firma Trans Iviniș

Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, a deschis recent o nouă stație de carburanți sub franciza Rompetrol Partener în orașul Cugir, judeţul Alba. Investiția totală se ridică la circa 1 milion de euro și a fost realizată de firma Trans Iviniș - un partener de tradiție al Rompetrol în județul Alba.

„Stația Partener Cugir este a 21-a stație deschisă în franciză Rompetrol în ultimii trei ani. Prin programul Rompetrol Partener, continuăm să ne consolidăm poziția de piață, să ne dezvoltăm rețeaua de stații de carburanți în intreaga țară și să venim în întâmpinarea clienților noștri cu produse și servicii de înaltă calitate. Sistemul pe care l-am implementat oferă partenerilor un know-how necesar dezvoltării, într-un business extrem de competitiv și antrenant”, declară Serghei Șevcenco, General Manager al Rompetrol Downstream.

Trans Iviniș deține un lanț de benzinării situate atât în mediul urban, cât și rural, acoperind o bună parte din arealul județului Alba. Parteneriatul cu Trans Iviniș este printre cele mai vechi din rețeaua Rompetrol, cu o cooperare care a început în anul 2005, s-a dezvoltat în timp și a fost construită atât pe o relație comercială solidă, cât și pe încrederea în beneficiile pe care brandul Rompetrol le aduce operării economice. Primei stații deschise în franciza Rompetrol Partener de către Trans Iviniș la Sebeș i s-au alaturat, pe rând, alte stații din județul Alba: la Aiud, Vințu de Jos, Șugag și acum stația din Cugir.

Stația din Cugir a fost proiectată și realizată în acord cu cele mai înalte standarde în domeniu și respectă toate normele Rompetrol privind asigurarea calității produselor comercializate, a impactului asupra mediului sau a măsurilor de siguranță și confort pentru clienți. La nivel local, aceasta a generat 15 noi locuri de muncă.

Prin dotările și facilitățile oferite, noua stație Rompetrol Partener se adresează atât locuitorilor orașului Cugir, cât și firmelor active din această comunitate, aceasta beneficiind de gamele de carburanți Efix și EfixS, serviciul Fill&GO de alimentare la pompă, serviciul de loializare Rompetrol GO, facilități moderne de plată și accesul la produsele aflate sub marca „Hei”.

Lansat în 2002, conceptul Rompetrol Partener aduce în piața din România un model de business coerent, dar și dezvoltarea unei relații echilibrate și benefice pentru ambele părți implicate – pentru Rompetrol, extinderea rețelei de stații de carburanți în toată țara, iar pentru parteneri, posibilitatea de modernizare a stației și de creștere a cifrei de afaceri prin asocierea cu unul dintre cele mai importante branduri din România.

Intrarea sub umbrela Rompetrol se traduce în aprovizionarea exclusivă cu carburanți de calitate Efix și EfixS, suport în standardele de operare, instruire complexă a angajaților și acces la campaniile naționale de marketing. Totodată, stațiile Partner poartă brandul Rompetrol și folosesc sistemul integrat de gestiune al vânzării de carburanți.

Conceptul nou de care se bucură stațiile Rompetrol, dezvoltat și implementat în urmă cu șase ani, s-a transferat și către stațiile operate în franciză. Conform studiilor interne, clienții sunt încântați de noua înfățișare a stațiilor, iar recunoașterea mărcii Efix ca lider în rândul brandurilor de carburanți, notorietatea mărcii Rompetrol, dar și dublarea popularității serviciului Fill&Go, sunt argumentele creșterii satisfacției în rândul clienților.

La nivel național, Rompetrol Downstream opera la finalul lunii iunie un număr de 940 de puncte de comercializare carburanți (stații proprii, stații Rompetrol Partner, stații Rompetrol Expres, baze interne de 9 și 20 de metri cubi), în creștere cu 70 de unități comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. La acestea se adaugă și șase depozite de carburanți (Arad, Craiova, Mogoșoaia, Șimleul Silvaniei, Vatra Dornei și Zărnești).

Sursa foto: Rompetrol 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rompetrol Bulgaria sprijină eforturile autorităților în lupta împotriva COVID-19

07 Apr 2020 583

Investiţii în sectorul energetic din România Două proiecte noi, aprobate de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român

31 Mar 2020 785

Rompetrol susține cu carburanți autoritățile din Republica Moldova, în lupta împotriva răspândirii virusului COVID-19

25 Mar 2020 879

În lupta împotriva COVID-19 în România Rompetrol va dona carburant pentru transportul medical de urgență şi va finanţa achiziționarea de echipament şi kituri de testare

23 Mar 2020 702

Rompetrol Well Services-măsuri pentru protejarea angajaților și partenerilor din zona punctelor de lucru

21 Mar 2020 1948

Rezultate operaționale record pentru Rompetrol Rafinare, în 2019

27 Feb 2020 423

Sistem de recuperare GPL de ultimă generaţie, implementat de Rompetrol Rafinare la nivelul rafinăriei Petromidia

25 Feb 2020 738

Combustibili de înaltă calitate de la Petromidia Staţie de carburanţi modernizată, inaugurată la Chişinău de Rompetrol Moldova

21 Jan 2020 695

Carburant premium de iarnă, produs în premieră la rafinăria Petromidia ​

13 Jan 2020 880

Felix Crudu Tesloveanu, noul director general al Rompetrol Rafinare

19 Dec 2019 736

Precizări ale DIICOT cu privire la finalizarea cazului “Rompetrol II”

10 Dec 2019 505

Poziția KMG International și a grupului KMG Rompetrol privitor la finalizarea cazului “Rompetrol II”

10 Dec 2019 489

Contribuţie la proiectul de dezafectare a platformei Gloria Rompetrol Well Services, servicii petroliere în largul Mării Negre

06 Dec 2019 1172

20 de benzinării, inaugurate în România de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român

03 Dec 2019 560

Activitatea operaţională a Rompetrol Rafinare SA, motorul creşterii vânzărilor de carburanţi

16 Nov 2019 1520