Grup de Dialog si Consultanta Socio - Economica la Mangalia

În sala de şedinţe a Consiliului Local Mangalia a avut loc ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentaţi membrii „Grupului de Dialog şi Consultanţă Socio - Economică", un organism format, după spusele primarului urbei, Mihai Claudiu Tusac, pentru „a mă sprijini în cadrul proiectelor europene, guvernamentale şi locale, fiind răspunsul societăţii civile la iniţiativa mea. Sunt colaboratori locali ai unor firme de consultanţă care lucrează cu primăria. Pe plan local, aceştia au demonstrat că au capacitatea şi cunoştinţele necesare pentru a fi la un nivel înalt în ceea ce priveşte consultarea. Avem nevoie de aceste persoane şi le mulţumesc sincer pentru că au făcut acest pas, care nu a fost uşor".

Din Grup fac parte prof. Adriana Popescu, directorul Şcolii „Gala Galaction" din localitate - consultant în managementul proiectelor educaţionale europene, dr. Mircea Silion, medic primar - consultant în organizare şi managementul sanitar şi asistenţă socială, Eugen Pricopie, fost vicepreşedinte al Daewoo Mangalia - consultant în domeniul tehnico-economic, Nicolae Manea, avocat - consultant mediere şi asistenţă juridică de specialitate.

Fiecare dintre membri va fi plătit, din banii primăriei, cu 50 de lei lunar, în timp ce avocatul Nicolae Manea a încheiat un contract cu instituţia pentru un leu pe lună. În ceea ce priveşte colaborarea Grupului cu Consiliul Local Mangalia, Tusac spune că „o parte a consilierilor ştiu de înfiinţarea acestui grup, dar nu e obligatoriu să îi fi informat şi pe ceilalţi. Este însă în favoarea lor să dialogheze cu membrii grupului, pentru că nici eu nu am timp să le explic anumite lucruri", a concluzionat primarul Mangaliei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 311

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 592

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 763

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 618

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 764

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1012

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1374

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1624

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1023

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 813

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 637

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 849

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 710

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 602

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1043