Guvern Din septembrie 2024, se vor plăti pensiile recalculate

Sursa foto: Guvernul României




 
  • Hotărârea Guvernului privind Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 a fost aprobată în ședința de astăzi a Executivului. Normele fac parte din proiectul amplu asumat de Guvernul României de a recalcula toate pensiile din sistemul public în spiritul echității, contributivității și stabilității în muncă.
 
Conform sursei menționate, unul dintre elementele fundamentale ale normelor de aplicare este acela că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi, potrivit unui comunicat al guvernului.
 
Astfel, după ce în ianuarie 2024 pensiile tuturor românilor au fost majorate cu 13,8%, în septembrie 2024 se vor plăti pensiile recalculate. De reținut este faptul că este pentru prima dată când în același an au loc și o majorare a pensiilor, și o recalculare a acestora.
 

„Reforma sistemului de pensii asigură sustenabilitatea și aduce echitate pentru pensionari și viitorii pensionari. Pentru muncă egală și contribuții egale, pensia va fi egală. Stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii prin aplicarea formulei prevăzute de noua Lege a pensiilor are drept rezultat corectarea inechităților sistemului public de pensii”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

 

Citește și
Ministerul Educației scoate în consultare publică proiectul pentru repartizarea sumei prevăzute pentru programul „Masă Sănătoasă“ 2024

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 241

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 380

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 596

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 348

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 245

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 699

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 291

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 508

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 436

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 331

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 780

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 427

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 866

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 431

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 504