Hotelierii din Venus învinuiesc Romtelecom de sabotaj

Patronii de hoteluri din staţiunea Venus, întruniţi în Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia, sunt disperaţi că îşi pot pierde clienţii din cauza unui semnal telefonic.

În era tehnologiei moderne, a reţelelor de telefonie mobilă şi a Internetului, staţiunea Venus din sudul litoralului se confruntă cu grave probleme de comunicare, cauzate de un banal semnal de telefon, care pur şi simplu lipseşte. „Din luna octombrie 2011, în staţiunea Venus semnalul telefonic de la Romtelecom nu funcţionează, majoritatea agenţilor economici neputând să încheie contracte şi să onoreze comenzile de bilete de odihnă pentru sezonul estival 2012. S-a anunţat defecţiunea la deranjamente, dar nu s-a rezolvat nimic, căutând motive puerile şi încasând facturile în continuare. Acest lucru ne-a adus mari prejudicii, deoarece prin aceste numere de telefon se realizau contractele şi rezervările. Mai mult, aceste numere de telefon sunt în toate cataloagele agenţiilor de turism din ţară şi din străinătate", se spune în sesizarea sosită pe adresa redacţiei şi semnată de Dorica Ifrimie de la hotelul „Sanda", Tănase Brade de la hotelul „Corina", Ovidius Furnica de la hotelul „Rodica" şi de Lucian Iftimie de la hotelul „Florica". La rândul lor, reprezentanţii companiei resping acuzaţiile făcute de hotelieri. „Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia denaturează adevărul. Asociaţia a ignorat eforturile Romtelecom de a soluţiona într-un timp cât mai scurt fiecare solicitare primita, chiar şi situaţiile speciale, cum ar fi cele apărute din motive independente de companie, de exemplu furturile de cablu. În zona staţiunii Venus, Romtelecom s-a confruntat cu cazuri repetate de furturi de cablu, ultimul dintre acestea având loc la începutul lunii martie a acestui an. În urma fiecărui astfel de caz, echipele Romtelecom au intervenit şi au restabilit serviciile, compania continuând să ia masuri de prevenire a fenomenului de furt de cablu, cum ar fi instalarea de alarme pe cablurile din zona respectivă, precum şi betonarea capacelor de la camerele de vizitare a reţelei subterane. În vederea combaterii furturilor de cabluri, Romtelecom are încheiate şi acorduri cu Poliţia şi Jandarmeria. Aceste măsuri însă nu au stopat fenomenul infracţional.

Încă de luni se lucrează la reinstalarea cablurilor în zonele afectate de furturi. Tuturor clienţilor afectaţi li se va rambursa valoarea abonamentului aferent serviciului contractat în cota fracţionară, corespunzător perioadei efective de nefuncţionare, conform contractului încheiat cu Romtelecom", susţin reprezentanţi companiei Romtelecom.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora

16 Apr 2024 394

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora!

12 Apr 2024 397

Un imobil din stațiunea Venus crește pe verticală. Firma Club Razelm SRL a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

11 Apr 2024 481

Zimovict Elite Hospitality Solutions SRL va avea un punct de lucru în Complexul „Carmen Azzuro“ din staţiunea Venus, județul Constanța

05 Apr 2024 431

„Apele Române” organizează licitația pentru 48 de subsectoare de plajă de pe litoral. Mai mult de jumătate sunt din stațiunea Mamaia

03 Feb 2024 1192

Atenție, se oprește apa! Ce consumatori din județul Constanța vor fi afectați

16 Jan 2024 901

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora!

12 Jan 2024 626

CJC a eliberat autorizația de construire Afaceriștii Nelu Mirea și Daniel Gheorghe investesc în case de vacanță în stațiunea Venus

15 Dec 2023 1435

Lucrări E-Distribuţie Dobrogea Întreruperi de curent în mai multe zone din Constanța, Valu lui Traian, stațiunea Venus și Tichilești, joi

11 Oct 2023 1160

Începând de miercuri, 11 octombrie Se oprește curentul electric în județul Constanța. Care sunt zonele afectate?

10 Oct 2023 2577

UPDATE. Știri Constanța Intervenție de urgență în stațiunea Venus. Persoană în pericol de înec! Elicopterul SMURD, chemat în ajutor

04 Sep 2023 2872

Constanța La Venus a început stagiul „Pantheon Judo Stage Randori&Kata” (GALERIE FOTO)

30 Aug 2023 947

Elita judo-ului din România, în frunte cu Alina Dumitru, prezență la Venus, la „Pantheon Judo Stage Randori & Kata“ 2023. Participare record! (GALERIE FOTO)

24 Aug 2023 1340

Știri Constanța azi Bărbat în pericol de înec la Vama Veche

14 Aug 2023 962

Știri Constanța Valurile nu iartă. Bărbat înecat în stațiunea Venus (VIDEO)

14 Aug 2023 1936