IGSU În minivacanța de 1 Decembrie, în întreaga țară, s-au înregistrat 5.627 de situații de urgență

Foto: ISU Delta TulceaÎn perioada 30 noiembrie - 03 decembrie a.c., peste 4.900 de pompieri au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență înregistrate la nivel național.
 
În domeniul prevenirii situațiilor de urgență                                                              
 
Potrivit IGSU, pentru siguranța celor care au ales să-și petreacă timpul liber în locații destinate divertismentului, în cele patru zile, inspectorii de prevenire au derulat 172 de controale la localuri publice și unităţi comerciale frecventate de un număr mare de persoane, precum și în spații destinate cazării persoanelor sau alte tipuri de obiective, în scopul depistării, înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu.
 
Pe timpul controalelor, pentru neconformitățile identificate pe linia securității la incendiu, colegii noștri au aplicat 623 de sancțiuni contravenționale, dintre care 163 de amenzi, în cuantum de aproape 800.000 lei.
 
Totodată, în urma acțiunilor de control, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu (depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori), pentru un obiectiv din județul Suceava s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării.
 
Reamintim faptul că acțiunile noastre nu urmăresc sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță fiecăruia dintre noi. În acest sens, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare și le mulțumim celor care au înțeles importanța asigurării climatului de securitate și au manifestat responsabilitate în asigurarea condițiilor de siguranță pentru cetățeni.
 
În plan operativ                                                                                                           
 
În această minivacanță, în întreaga țară, s-au înregistrat 5.627 de situații de urgență. Astfel, pompierii au intervenit pentru stingerea a 234 de incendii, iar echipajele SMURD au acționat în 4.719 cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 28 de cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 646 misiuni de protejare a comunităților. Totodată, în ultimele patru zile, 4.753 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 10A, sector 2, Bucureşti Telefon: 021 208 6150, Fax: 021 242 0990
Email: informare.publica@mai.gov.ro


Una dintre situațiile deosebite înregistrate a fost misiunea desfășurată de pompieri pentru extragerea a două persoane dintr-o locuință prăbușită în totalitate, în urma unei explozii la centrala termică. Evenimentul s-a produs sâmbătă, în localitatea Osica de Sus din județul Olt. Echipajele de intervenție au identificat două victime, dintre care una decedată, iar cea de-a doua a fost extrasă conștientă de sub dărâmături, ulterior fiind transportată la spital.

Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință! Nu întotdeauna intervenția rapidă a pompierilor conduce și la salvarea bunurilor sau a vieții. Fie evenimentele sunt observate prea târziu, fie oamenii sunt surprinși în somn sau incendiul se dezvoltă mult prea rapid pentru a mai putea face ceva. Important este să nu ajungeți în aceste situații, iar sfatul nostru este să respectați câteva măsuri simple de prevenire a incendiilor.
 
Pentru a evita astfel de situații, asigurați-vă că o persoană autorizată verifică, repară și curăță coşurile de fum, cel puţin o dată pe an. O altă măsură foarte importantă constă în stingerea întotdeauna a focului din sobă înainte de culcare, fiind astfel înlăturat pericolul intoxicării cu monoxid de carbon. De asemenea, este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile! 
Apelarea la specialişti, atunci când sesizați probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire, este, de asemenea, o măsură de prevenţie foarte importantă. Orice improvizaţie minoră poate conduce la incidente cu repercusiuni.
 
Fiți responsabili și instalați un detector de incendiu în locuința dumneavoastră. Acesta va declanșa alarma încă din stadiu incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.

Țineți cont de sfaturile noastre și nu faceți compromisuri cu siguranța dumneavoastră și a familiei! Nu lăsați copiii niciodată nesupravegheați, iar celor mai vârstă, părinți și bunici, explicați-le cât de important este să verifice coșul de fum și să nu adoarmă cu focul aprins în sobă. 

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre reacția adoptată pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro.

Citește și: 

157 de copaci căzuți la Constanța, dintre care 40 de arbori deja degajați
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.600 de situații de urgență!

26 Jan 2024 599

Bilanțul misiunilor salvatorilor din ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 543

IGSU Pompierii au intervenit la peste 4.000 de situații de urgență în ultimele 72 de ore

11 Dec 2023 640

IGSU Aproximativ 15.000 de persoane salvate de echipajele profesioniste, în primele 9 luni ale anului în curs

20 Oct 2023 639

Salvatorii IGSU au gestionat 1.565 de misiuni în ultimele 24 de ore. Cele mai multe, intervenții SMURD

04 Oct 2023 746

IGSU Peste 46.000 de persoane, dintre care aproximativ 4.000 de copii, asistate medical de către echipajele SMURD în luna august 2023

15 Sep 2023 681

IGSU Peste 1500 de misiuni pentru salvatori în ultimele 24 de ore. Unde au avut loc cele mai multe intervenții

08 Sep 2023 693

Bilanțul misiunilor derulate de pompierii salvatori în luna iulie 2023

11 Aug 2023 681

IGSU Salvatorii au intervenit la peste 45.000 de situații de urgență în luna aprilie 2023

09 May 2023 932

IGSUBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

21 Apr 2023 511

IGSU Pompierii salvatori au gestionat peste 4.000 de intervenții în situații de urgență în weekend

13 Feb 2023 839

Zi solicitantă pentru pompierii militari! Salvatorii au intervenit la 1.623 de misiuni

29 Dec 2022 1027

Bilanțul IGSU. 476 de autospeciale de stingere vor înlocui tot echipamentul învechit (VIDEO)

18 Feb 2022 1544