IGSU Salvatorii au intervenit în peste 300 de incendii în acest weekend! 1.000 de hectare s-au făcut scrum

Sursa foto: ISU Tulcea


 
  • O intervenție pe minut au avut salvatorii ca intervenții în întreaga țară, în acest sfârșit de săptămână
  • 333 de incendii de vegetație și peste 1.000 ha de teren au fost afectate
     
Conform IGSU, în ultimele trei zile (29.09-01.10.2023), la nivel național, pompierii salvatori au gestionat cu promptitudine 4.614 misiuni, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (3.616 solicitări).
 
„Echipajele de stingere au intervenit la 470 incendii, precum și în alte 508 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.”, a precizat sursa menționată.
Din totalul incendiilor înregistrate la nivel național, 333 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), suprafața de teren afectată fiind de peste 1.000 ha.

De asemenea, în ultimele 72 de ore, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 34 de persoane aflate în dificultate.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 20 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.
 
 
„Un caz important a fost incendiul de vineri, de pe raza comunei Vața de Jos, județul Hunedoara, unde echipajele operative  au fost solicitate să intervină pentru a stinge flăcările izbucnite într-o gospodărie din localitatea Brotuna. După aproape trei ore de luptă cu focul, salvatorii au reușit să lichideze incendiul ce se manifesta violent la acoperișul comun al unei bucătării de vară, al unui grajd și al unei anexe, pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați. Pompierii au reușit limitarea propagării flăcărilor și la o casă aflată în imediata apropiere, nefiind înregistrate victime”, spun reprezentanții pompierilor.

O altă intervenție ea fost cea de duminică, a salvatorilor suceveni care au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs pe raza localității Milișăuți, în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului au rezultat cinci victime care au fost evaluate și asistate de  echipajele de prim ajutor, iar, ulterior, au fost transportate la o unitate spitalicească, mai adaugă sursa menționată.


De asemenea, în perioada de referință, la nivel național, au fost transmise 35 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, în județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Gorj, Galați, Hunedoara, Harghita, Mureș, Neamț, Sibiu, Tulcea și Vâlcea, încheie sursa.

Citește și

Pompierii au intervenit în peste 1500 de situații de urgență la nivel național


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor

15 May 2024 216

Tulcea Campania „Detector pentru viață”, ajunsă la final (FOTO)

14 May 2024 313

IGSUBilanțul misiunilor

14 May 2024 195

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 273

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 451

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 263

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 245

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 249

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 262

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 533

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 273

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 711

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 291

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 256

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 310