Cea de-a 96-a ediție a Oscarurilor. „Oppenheimer" conduce în topul nominalizărilor



Sursa foto: Facebook



 
  • La 10 martie 2024, are loc ediţia cu numărul 96 a galei de decernare a Premiilor Oscar. În cadrul evenimentului, găzduit de Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles, Academia Americană a Artelor şi Ştiinţelor Filmului va evidenţia, prin intermediul celor 23 de premii pentru tot atâtea categorii, cele mai mari reuşite ale cinematografiei din anul 2023, potrivit Agerpres.ro.

Pentru a patra oară, amfitrionul serii de gală este Jimmy Kimmel, gazda şi producătorul talk-show-ului Jimmy Kimmel Live!, cel care a prezentat şi ediţiile din 2017, 2018 şi 2023.

Producătorii evenimentului sunt Raj Kapoor şi Katy Mullan, rolul de regizor revenindu-i britanicului Hamish Hamilton.

Nominalizările au fost anunţate la 23 ianuarie de către actorii Zazie Beetz şi Jack Quaid.

Thrillerul biografic „Oppenheimer", scris, regizat şi produs de Christopher Nolan, cu Cillian Murphy în rol principal, conduce în topul nominalizărilor, fiind propus la 13 categorii. Pelicula prezintă povestea vieţii fizicianului J. Robert Oppenheimer şi a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

"Poor Things", regizat de Yorgos Lanthimos şi scris de Tony McNamara, cu Emma Stone în rolul Bellei Baxter, o femeie readusă la viaţă de genialul cercetător Dr. Godwin Baxter (interpretat de Willem Dafoe), a primit 11 nominalizări.


Drama western "Killers of the Flower Moon", produsă şi regizată de Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio, Robert De Niro şi Lily Gladstone în rolurile principale, ocupă cea de-a treia poziţie în topul nominalizărilor, concurând la 10 categorii.

Steven Spielberg este nominalizat, pentru a treisprezecea oară în carieră, la categoria Cel mai bun film, pentru "Maestro". La rândul său, Martin Scorsese concurează pentru a zecea oară la categoria Cel mai bun regizor, Thelma Schoonmaker a primit cea de-a noua nominalizare din carieră pentru cea mai bună editare de film, iar compozitorul John Williams a primit nominalizarea cu numărul 54.

În cadrul ediţiei de anul acesta a Premiilor Oscar, zece actori au primit, pentru prima dată, nominalizări la Oscar. Printre aceştia, se numără Cillian Murphy, Colman Domingo, Emily Blunt şi Lily Gladstone.

La categoria regină a premiilor Oscar, Cel mai bun film, au intrat în competiţie: "Oppenheimer", "Killers of the Flower Moon", "Barbie", "The Holdovers", "Poor Things", "Maestro", "American Fiction", "Anatomy of a Fall", "Past Lives" şi "Zone of Interest".

Cel mai bun actor în rol principal va fi desemnat dintre: Bradley Cooper ("Maestro"), Paul Giamatti ("The Holdovers"), Cillian Murphy ("Oppenheimer"), Colman Domingo ("Rustin") şi Jeffrey Wright ("American Fiction").

La categoria similară rezervată actriţelor, au fost nominalizate: Lily Gladstone ("Killers of the Flower Moon"), Carey Mulligan ("Maestro", Emma Stone ("Poor things"), Annette Bening ("Nyad") şi Sandra Huller ("Anatomy of a Fall").

La 9 ianuarie, au fost decernate Oscarurile onorifice pentru întreaga carieră, care le-au revenit actorilor Angela Bassett şi Mel Brooks, precum şi editorului de film Carol Littleton.

Precedenta ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar s-a desfăşurat la 12 martie 2023, în Los Angeles. Marele câştigător a fost filmul "Everything Everywhere All at Once", regizat de cineaştii Daniel Kwan şi Daniel Scheinert. A câştigat şapte trofee, inclusiv la categoria Cel mai bun lungmetraj. Kwan şi Scheinert au triumfat la Cea mai bună regie.

Brendan Fraser a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, graţie interpretării sale din lungmetrajul "The Whale". La rândul său, Michelle Yeoh a câştigat la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, pentru prestaţia din filmul "Everything Everywhere All at Once".

Filmul german "All Quiet on the Western Front", regizat de Edward Berger, a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj internaţional.

În 2022, gala Premiilor Oscar a avut loc în ziua de 27 martie 2022. Lungmetrajul "CODA" a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film. Pelicula, regizată de Sian Heder, obţinuse deja, în 2022, premiile decernate de Sindicatul actorilor americani şi Sindicatul producătorilor americani. Jessica Chastain a triumfat la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, graţie interpretării din filmul "The Eyes of Tammy Faye", iar Will Smith a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea sa din lungmetrajul "King Richard".

În 2021, ceremonia s-a desfăşurat în ziua de 25 aprilie, după ce a fost amânată cu două luni din cauza pandemiei. Marele câştigător a fost lungmetrajul "Nomadland", care a triumfat la categoriile Cel mai bun film, Cea mai bună regie (Chloe Zhao) şi Cea mai bună actriţă în rol principal (Frances McDormand).

Primele premii ale Academiei Americane de Film, numite ulterior "Oscar", au fost acordate la 16 mai 1929, notează site-ul oscar.go.com, iar ceremonia a avut loc la Hotelul Hollywood Roosevelt, în faţa unui public alcătuit din aproximativ 270 de persoane.

După acea primă ediţie, ceremoniile de decernare a Premiilor Oscar au avut loc la hotelurile Ambassador şi Biltmore, dar pe măsură ce evenimentul devenea tot mai important, sălile care îl găzduiau deveneau neîncăpătoare. Aşa se face că a fost mutat în diferite locuri, iar începând cu anul 2002, gala Oscarurilor are loc la Teatrul Dolby, numit, iniţial, Teatrul Kodak.

Statueta care se înmânează câştigătorilor reprezintă un cavaler cu o sabie care stă pe o rolă de film cu cinci cadre, reprezentând categoriile iniţiale ale Academiei: actorii, scenariştii, regizorii, producătorii şi tehnicienii. Mult râvnita statuetă a Oscarurilor măsoară 34 cm. A văzut lumina zilei la sfârşitul anilor '20, în urma creării Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (Academia Americană de Film), în anul 1927, de către proprietarul Metro-Goldwyn-Mayer, Louis Mayer. A fost concepută de directorul artistic Cedric Gibbons şi lucrată de sculptorul George Stanley.

Denumită, oficial, Premiul de Merit al Academiei, statueta a rămas cunoscută sub numele de Oscar. Iniţial folosit ca o poreclă, originea acestui nume rămâne încă neclară. Cu toate acestea, se pare că a fost folosit pentru prima dată de către Margaret Herrick, bibliotecar al Academiei şi, ulterior, director executiv, căreia i s-a părut că statueta seamănă cu unchiul său, Oscar. Academia nu a oficializat acest nume până în 1939, cu toate că era deja foarte folosit, notează site-ul www.oscars.org.

Statuetele sunt realizate din bronz placat cu aur de 24 de carate şi cântăresc aproape 4 kg.

Filmele cu cele mai multe Premii Oscar din istorie rămân "Ben-Hur" (1959), "The Lord of the Rings: The Return of the King" (2003) şi "Titanic" (1997), fiecare cu 11 reuşite. Le urmează musicalul "West Side Story" (1961) cu 10 premii Oscar.

În topul celor mai multe nominalizări, se află peliculele: "All About Eve" (1950), "Titanic" (1997) şi "la La Land" (2016), fiecare concurând la 14 categorii.

Trei filme au triumfat la cinci dintre cele mai importante categorii: Cel mai bun film, regizor, actor, actriţă şi scenariu. Acestea sunt: "It Happened One Night" (1934), "One Flew Over the Cuckoo's Nest" (1975) şi "The Silence of the Lambs" (1991).

Musicalul "Cabaret" din 1972, regizat de Bob Fosse, a câştigat la aceeaşi ediţie opt Premii Oscar, ratând, însă, categoria de Cel mai bun film. La rândul său, pelicula "La La Land" din 2016, a fost nominalizată la 14 categorii, dar nu a câştigat la Cel mai bun film.

Katharine Hepburn este actriţa cu cele mai multe Oscaruri pentru rol principal, în număr de patru (1933, 1967, 1968, 1981). Actorul cu cele mai multe Oscaruri pentru rol principal este Daniel Day-Lewis, cu trei reuşite (1989, 2007, 2012).

Citește și
Gala premiilor Oscar este amânată! Greva de la Hollywood continuă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

08 Mar 2024 6165

Primăria Constanța Oscar, Gimmy și Rebela, trei cățeluși adorabili, și-au găsit dragostea într-o nouă familie!

09 Feb 2024 603

Licitații Constanța Drumuri Județene SA cumpără motorină de la Oscar Downstream. Iată pentru ce sumă (DOCUMENT)

05 Feb 2024 840

Istoria Dobrogei Semion Petrescu a adus animatograful lui Edison la Constanța

02 Feb 2024 6910

Va apărea un nou lanț de benzinării în România!

28 Jan 2024 2263

Gala premiilor Oscar este amânată! Greva de la Hollywood continuă

07 Sep 2023 780

Unitate aflată în subordinea CJC Drumuri Județene Constanța SA, achiziție de aproape 6,35 de milioane de euro! (DOCUMENT)

10 Jul 2023 1843

Cristea Grosu, restaurator al Monumentului Independenței de la Tulcea și personalitate a sculpturii dobrogene

22 Jun 2023 1511

Oscar Downstream SRL livrează motorină Primăriei Comunei Oltina, Județul Constanța (DOCUMENT)

17 Jun 2023 1242

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Vama sub lumini de Oscar“ de Alexandra Mişcă, clasa a XI-a B

20 May 2023 1078

Anghel Saligny, unul dintre întemeietorii ingineriei românești și constructorul Podului de la Cernavodă

19 Apr 2023 1513

În urmă cu doi ani, filmul „Colectiv“ a devenit primul film românesc nominalizat la Oscar. Ce evenimente au mai avut loc într-o zi de 15 martie

15 Mar 2023 941

Filmul "Everything Everywhere All at Once", marele câştigător al celei de-a 95-a gale de decernare a premiilor Oscar. Lista celor premiați

13 Mar 2023 1519

Oscar 2023 Covorul roșu înlocuit de unul de culoarea șampaniei și echipă de intervenţie, special antrenată după „palma celebră” de anul trecut

12 Mar 2023 1091

Ziua de 8 martie în istorie. Evenimente importante care s-au produs în această zi

08 Mar 2023 1068