Gala premiilor Oscar este amânată! Greva de la Hollywood continuă

foto: Facebook.com
  • Gala Oscarurilor onorifice, denumită Governors Awards, este organizată în fiecare an la Los Angeles pentru a recompensa artişti cu cariere excepţionale.


Gala de înmânare a premiilor Oscar onorifice, considerată în general evenimentul care lansează noul sezon al trofeelor din industria cinematografică, a fost amânată pentru 9 ianuarie 2024, au anunţat miercuri organizatorii, în contextul grevei istorice declanşate de actorii şi scenariştii de la Hollywood, informează Agerpres.

Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (AMPAS), instituţia care decernează premiile Oscar, nu a precizat motivele care au stat la baza amânării ceremoniei, ce era programată iniţial să se desfăşoare pe 18 noiembrie. AMPAS a anticipat, potrivit presei americane, prelungirea acestei greve care paralizează industria de la Hollywood de câteva luni.

Gala Oscarurilor onorifice, denumită Governors Awards, este organizată în fiecare an la Los Angeles pentru a recompensa artişti cu cariere excepţionale.

Calendarul hollywoodian a fost total bulversat de această dublă mişcare sindicală. Gala Primetime Emmy Awards, în cadrul căreia sunt decernate cele mai prestigioase recompense din televiziunea americană, a fost amânată din septembrie în ianuarie din acelaşi motiv.

Scenariştilor americani, aflaţi în grevă din luna mai, li s-au alăturat şi actorii în luna iulie, participând astfel împreună la o grevă dublă la Hollywood - un eveniment social care nu a mai avut loc din 1960.

Directivele celor două sindicate le interzic actorilor să joace în filme şi în seriale TV, precum şi să se prezinte pe covorul roşu sau să participe la evenimente promoţionale.

Astfel, gala premiilor Oscar onorifice se va desfăşura cel mai probabil în absenţa starurilor.

În cadrul evenimentului, premii Oscar onorifice le vor fi acordate actorilor Mel Brooks şi Angela Bassett. Un Oscar onorific va primi şi Carol Littleton, specialistă în montajul de film.

Jean Hersholt Humanitarian Award va fi atribuit lui Michelle Satter, directoarea unui departament din cadrul Sundance Institute.


Premiul Oscar onorific, ce are forma unei statuete Oscar tradiţionale, este atribuit "pentru a onora realizările extraordinare din întreaga carieră, contribuţiile excepţionale aduse artelor şi ştiinţelor cinematografice sau servicii remarcabile aduse Academiei de film americane".

Premiul umanitar Jean Hersholt, de asemenea o statuetă Oscar, este acordat „unei persoane din sectorul artelor şi ştiinţelor cinematografice ale cărei eforturi umanitare au promovat industria de profil“.

Citește și:

Greva de la Hollywood afectează pelicula americană „DunePart Two“. Lansarea filmului este amânată

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 450

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1828

Nedoritele premii Zmeura de Aur 2024. Printre premianți, actorul Sylvester Stallone pentru rolul din „Expend4bles"

10 Mar 2024 785

Cea de-a 96-a ediție a Oscarurilor. „Oppenheimer" conduce în topul nominalizărilor

10 Mar 2024 458

Nominalizările Premiilor Emmy

14 Jan 2024 1139

Doliu în lumea filmului. A murit unul dintre actorii de legendă de la Hollywood

13 Jan 2024 1313

''Barbie'', în fruntea nominalizărilor la Globurile de Aur. Iată cine se mai află pe listă

07 Jan 2024 722

Ce filme vor apărea în 2024 Gladiatorul 2 și Deadpool 3 se află pe listă (VIDEO)

26 Dec 2023 1065

Blockbusterul estival "Barbie" și drama istorică "Oppenheimer", în fruntea listei cu producţii candidate la Globurile de Aur de la Hollywood

12 Dec 2023 1030

Cântăreaţa Taylor Swift, desemnată de revista TIME personalitatea anului 2023

06 Dec 2023 1132

Actrița de la Hollywood, Susan Sarandon stârnește un imens scandal! Ce a declarat artista

21 Nov 2023 1728

Greva de la Hollywood afectează pelicula americană „Dune Part Two“. Lansarea filmului este amânată

25 Aug 2023 881

Oscar 2023 Covorul roșu înlocuit de unul de culoarea șampaniei și echipă de intervenţie, special antrenată după „palma celebră” de anul trecut

12 Mar 2023 1092

Mesajul emoționant al familiei celebrului Bruce Willis, după ce actorul a fost diagnosticat cu demență

18 Feb 2023 2752

Imagini de la petrecerea constănțencei Anastasiei Soare din SUA. Nume mari de la Hollywood i-au fost alături (GALERIE FOTO)

31 Jan 2023 3089