Inscrieri pentru Programul Executive MBA

La Universitatea Ovidius Constanta, in cadrul Facultatii de Stiinte Economice, functioneaza Antena INDE, reprezentand Institutul National de Dezvoltare Economica, scoala de studii academice post-universitare. Prin aceasta forma de invatamant se deruleaza Programul Executive MBA, un parteneriat incheiat intre Academia de Stiinte Economice Bucuresti si CNAM Paris. Din anul universitar 2003-2004, programul s-a extins si in cadrul Antenei din Constanta, in parteneriat cu Universitatea Ovidius prin Facultatea de Stiinte Economice. Programul este validat in plan academic de catre Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare (CNEAA), iar in lumea afacerilor este recunoscut prin excelenta reusita a absolventilor sai. Cele doua promotii care au absolvit cursul sunt in masura sa valideze eficienta programului pedagogic si evolutia in cariera. Programul este o forma de pregatire continua a specialistilor aflati in posturi de conducere, oferindu-le competente crescute in domeniul afacerilor, o evolutie rapida in cariera de manager. Fundamentele programului pedagogic constau in confruntarea permanenta dintre cunostintele fundamentale si realitatea managementului din intreprinderi, dezvoltarea capacitatilor de diagnostic si de lucru in echipa, utilizarea de modalitati pedagogice complementare care integreaza noile tehnologii informationale si de comunicare, studii de caz. La absolvire, cursantii primesc diploma de Master in dezvoltarea economica a intreprinderii, diploma acordata de ASE Bucuresti si Universitatea Ovidius, dar si o diploma Executive MBA, acordata de CNAM Paris, cu recunoastere internationala. Concomitent, studentii isi pot perfectiona cunostintele de franceza de afaceri si respectiv de engleza de afaceri, costurile acestora fiind incluse in taxa de scolarizare. Durata studiilor este de doi ani universitari, cu posibilitatea de prelungire pentru o perioada de maxim un an pentru fiecare an de studii. Inscrierile se pot face pana pe 11 octombrie, iar interviul va fi sustinut pe 13 si 14 octombrie. Relatii suplimentare se pot obtine la numerele de telefon 0241/510400, 511040 sau 0722334468, persoana de contact Rodica Banu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu la Universitatea Ovidius Constanța Mesaj de condoleanțe la trecerea în neființă a Dr. Marius Cambrea

17 May 2024 1285

Muzeul de Artă Constanța Expoziția „Confesiuni” a Lorettei Lorincz Băluță marchează retragerea ei din activitatea didactică

14 May 2024 350

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 525

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 583

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 736

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 755

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 693

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1481

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20737

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 672

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 5006

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 978

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31453

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 894

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 840