Întâiul tenismen al familiei Halep a ridicat, ieri, diploma de cetăţean de onoare acordată Simonei Halep

Simona Halep, tenismena originară din Constanţa care ocupă locul 3 în ierarhia WTA, a primit, ieri, distincţia de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa. Cu acest prilej, Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa i-a acordat acesteia o diplomă de onoare, dar şi cheia oraşului.

Acestea au fost ridicate însă de fratele tenismenei, Nicolae Halep, de la primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. „Sigur, sunt unii care o să spună că propuseseră să o facem acum câteva luni de zile cetăţean de onoare şi eu atunci am spus că trebuie să mai crească. Văd că a stimulat-o, a urcat în ierarhie repede de tot. Felicitări!“, a declarat şeful administraţiei publice locale constănţene.
Fratele Simonei Halep, Nicolae Halep, are 28 de ani şi a fost primul tenismen al familiei, cel de la care Simona a preluat ştafeta. Chiar dacă tânărul a renunţat la un moment dat la tenis, Simona nu s-a oprit, dovadă fiind fulminanta sa ascensiune. Nicolae Halep se ocupă, alături de tatăl său, de administrarea afacerilor familiei.

„Diploma de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa se acordă domnişoarei Simona Halep pentru rezultatele excepţionale obţinute în tenisul mondial. Prin talent, voinţă şi foarte multă muncă, ea a câştigat numeroase turnee internaţionale, atât la juniori, cât şi la seniori, ultimele rezultate propulsând-o pe locul 3 WTA“, scrie pe diploma ridicată, ieri, de Nicolae Halep. Acesta din urmă a transmis constănţenilor, primarului şi Consiliului Local Municipal „multă sănătate“.
Tot ieri, CLM Constanţa a votat proiectul prin care tenismena va primi, în calitatea sa de cetăţean de onoare, un teren în suprafaţă de 480,79 mp, teren situat în zona Spitalului Militar Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 821

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 575

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1148

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 896

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1253

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 877

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 757

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1628

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 866

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4392

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 747

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 987

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1597

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 754

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 731