Intervenţii ale pompierilor în mai multe judeţe. Cinci persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore

O intervenție a pompierilor, foto: Pexels
  • Misiunile pompierilor gestionate în data de 11.04.2022

​Viața unei persoane aflată în situații critice depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor. În astfel de situații, fiecare secundă contează.

În cursul zilei de ieri, la nivel național, echipajele SMURD au acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență pentru 1.150 de persoane aflate în dificultate.

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 53 de incendii, precum și în alte 202 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane și animale, distrugere muniție neexplodată și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.

Din totalul celor 53 de incendii care au avut loc ieri, 18 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproximativ 190 ha de teren. Având în vedere situațiile înregistrate în ultimele zile, se constată că numărul solicitărilor primite pentru stingerea incendiilor de vegetație este în scădere, pe fondul precipitațiilor care au acoperit o mare parte din zonele țării.

Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În ciuda eforturilor salvatorilor, 5 persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore (1 persoană în județul CJ, 2 persoane în județul CS și 2 persoane în județul VL).

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

O primă situație deosebită, care s-a soldat cu victime, s-a produs în cursul nopții de duminică spre luni, în zona localității Mehadia, județul Caraș-Severin. În accidentul rutier au fost implicate două autotrenuri, iar în urma evenimentului două persoane au decedat ca urmare a leziunilor suferite (șoferul și un pasager aflați într-unul dintre TIR-uri).

Un alt eveniment similar a avut loc ieri dimineață pe DN7, în județul Vâlcea. Accidentul rutier s-a produs între două autotrenuri, În urma evenimentul, două persoane și-au pierdut viața, iar o treia a fost transportată la spital.


Pe lângă aceste situații, pompierii continuă acțiunile desfășurare în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.

De asemenea, în data de 11.04.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 392 de pompieri și 295 de mijloace tehnice.

În ultimele 24 de ore au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județele Covasna (1), Harghita (4) și Mureș (1). 

Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns. 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 389

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 719

ISU IașiAdmiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești – anul 2024

24 Apr 2024 325

Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”

19 Apr 2024 486

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1027

ISU GiurgiuMeseria de pompier - admirată de copii

12 Apr 2024 272

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 346

Elevii din cadrul Școlii Gimnaziale “Ioan Nenițescu” Tulcea, în vizită la ISU Delta (GALERIE FOTO)

20 Feb 2024 651

Zi aniversară în familia pompierilor militari din Tulcea! (FOTO)

31 Jan 2024 631

Un pompier în timpul liber a salvat un pescar căzut în apele înghețate ale unui lac din Caracal

29 Jan 2024 656

IGSU Bilanțul intervențiilor gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 567

Doliu printre pompieri. „A murit un om care și-a dedicat toată viața protecției comunității“

27 Dec 2023 1083

IGSU Încă 15 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 de litri de apă, intrate în dotarea salvatorilor

18 Dec 2023 680

IGSU Peste 1.500 de situații de urgență înregistrate la nivel național, în prima zi a acestei săptămâni

12 Dec 2023 611

ISU Tulcea, în doliu. Colonel Gheorghe Cotoroană s-a stins fulgerător urmare a unui accident

30 Oct 2023 2059