IPJ Tulcea În anul 2022, polițiștii au intervenit la 6.998 de apeluri de urgență și au aplanat 1.152 de stări conflictuale spontane

Politia în misiune. Foto: Facebook/DGPMBActivitatea desfășurată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea în anul 2022 a avut ca obiectiv general creșterea nivelului de siguranță și protecție pentru cetățeni, încadrându-se în efortul general al Poliției Române de a oferi un serviciu public polițienesc adaptat și concentrat pe cetățean și pe nevoile comunității locale.
 
Potrivit IPJ Tulcea, caracterizat printr-un efort susţinut al întregului colectiv, atât din prisma gestionării situaţiei operative, cât şi a noilor provocări pe care le-a presupus debutul unei crizei geopolitice generată de conflictul din Ucraina, pe întreg parcursul anului, instituţia a urmărit realizarea obiectivelor propuse, cu profesionalism şi transparenţă.
 
La nivelul unităţii noastre, în perioada de referinţă au existat modificări de natură structurală, constând în înfiinţarea unui nou compartiment, respectiv Compartimentului pentru Combaterea Infracțiunilor Informatice, în cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

În cursul anului 2022,  31 de polițiști și-au încetat raporturile de serviciu, dar au fost încadrați alți 83 de polițiști absolvenți ai școlilor de poliție și/sau a  concursurilor organizate la nivel național. Procentul de încadrare este în prezent de 83%. 
 
Activități desfășurate pentru deservirea comunității
 
În perioada analizată, au fost emise peste 25.000 de certificate de cazier judiciar ori copii ale acestora.
           
În anul 2022, polițiștii au intervenit la 6.998 de apeluri de urgență și au aplanat 1.152 de stări conflictuale spontane.
           
În urma activităților operative desfășurate, respectiv 3.074 de controale și 286 de acțiuni cu efective mărite, au fost descoperite 1.014 infracțiuni.
 

Prevenirea  criminalităţii
 
Referitor la activitatea derulată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, scopul activităților derulate de aceștia constă în principal în diminuarea potențialului criminogen, a cauzelor și a condițiilor care generează sau favorizează infracționalitatea, precum și informarea populaţiei cu privire la măsurile antivictimale care trebuie respectate pentru prevenirea fenomenul infracţional.

           
În cursul anului, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au efectuat 241 de activități pe linia informării antiinfracționale a populației, având în vedere cele trei priorități de prevenire, respectiv prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea violenței domestice și a agresiunilor sexuale.
 
Criminalitatea stradală
 
În urma analizei situației operative, rezultă o creștere de 9,93% a numărului de infracțiuni stradale sesizate, față de aceeași perioadă a anului trecut.
           
Infracțiunile de furt, ca segment important al fenomenului infracţional stradal sesizat, înregistrează un trend descendent, de la 105 în anul 2021, la 77, în anul de referință.
 
Siguranţa traficului rutier
 
Analiza dinamicii accidentelor de circulație cu victime produse în anul 2022 relevă un trend descendent în ceea ce privește numărul accidentelor grave 43 (- 9  față de perioada similară a anului 2021), soldate cu 21 de persoane decedate și 32 de persoane rănite grav.
           
Principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere grave au fost viteza neadaptată la condițiile de drum (25,58%), indisciplina pietonilor (20,93%)  și neacordarea priorității vehiculelor (11,63%).
           
Pentru prevenirea comiterii de evenimente rutiere, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au aplicat peste 24.300  de sancțiuni contravenționale la regimul circulaţiei.
 
Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii                                                                               
           
Activitatea poliţiştilor de proximitate din judeţul Tulcea, a fost orientată cu precădere spre cercetarea/soluţionarea infracţiunilor date în competenţă şi pentru realizarea activităţilor de relaţionare cu comunitatea, în scopul creşterii eficienţei activităţilor de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi altor fapte antisociale prin care este afectată siguranţa publică, astfel precizăm că aceștia au consiliat 1.623 de persoane, au soluţionat 474 de reclamaţii, petiţii şi sesizări și au desfășurat 605 activități în comunitate.
           
De asemenea, polițiștii de proximitate au desfășurat activitaţi pe linia executării mandatelor de aducere, verificări pe linia evidenţei populaţiei (426), deţinătorilor de arme (222), deținătorilor de câini periculoși (125), evidenţă militară (353).

În perioada de referință polițiștii de proximitate au pus în aplicare 35 de ordine de protecție și au soluționat 953 de dosare penale.
 
Combaterea criminalității
            
În ceea ce privește infracționalitatea de mare violență, se înregistrează o scădere cu 3 fapte, față de perioada similară a anului trecut.

În cauzele înregistrate în perioada de referință, persoanele bănuite de comiterea faptelor au fost identificate în procent de 100%, fiind dispuse măsuri preventive.
           
Eforturile poliţiştilor s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave, săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei, prevenirea și combaterea acestui gen de infracționalitate.
           
Din punct de vedere a criminalitatății contra patrimoniului,  infracțiunile de furt au înregistrat o scădere cu 4,79%, faţă de anul precedent, în special furturile din locuințe (-5,41%), furturile din curți, anexe gospodărești  (-1,55%) și furturile din auto (-44%).
 
Criminalitatea economico – financiară   
 
Obiectivul principal al structurii de profil îl reprezintă asigurarea climatului de legalitate în ceea ce privește mediul de afaceri, prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și prin protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.
           
În perioada analizată, au fost efectuate 84 de acţiuni, 24 de percheziții domiciliare și auto, fiind aplicate 230 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 627.500 de lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în cuantum de 704.000 lei, s-a recuperat un prejudiu de aproximativ 2.011.000 lei și au fost soluționate 308 dosare penale.
 
Serviciul pentru Acțiuni Speciale
 
Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat la 941 de misiuni cu grad ridicat de periculozitate, organizate independent sau în cooperare cu alte formaţiuni operative, au participat la razii, activități de menținere a ordinii publice, percheziţii şi acțiuni de prindere în flagrant delict.
 
Biroul Pregătire Profesională
 
Polițiștii acestei structuri au organizat pregătirea fizică a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea prin 164 de sesiuni de pregătire. Au fost organizate şi desfăşurate tragerile cu armamentul din dotare, ședințe pregătitoare și de mânuire a armamentului, precum și 37 de sesiuni de instruire tactică pe linie de pregătire în domeniul conducerii autovehiculelor în regim de circulație prioritară.
 
Regimul Armelor, Explozivilor şi Substanţelor Periculoase
 
Activitățile s-au derulat, atât în baza acţiunilor naţionale, cât şi a celor proprii, fiind constatate 42 de infracţiuni, dintre care 14 la regimul armelor și munițiilor, 7 la regimul materiilor explozive, 14 pentru nerespectarea normelor privind protecția fondului cinegetic, 1 pentru nerespectarea normelor privind Codul Vamal, 2 la regimul deșeurilor periculoase și 4 pentru nerespectarea legii privind protecția mediului.
De asemenea, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 82.109  lei și au fost ridicate, în vederea confiscării, 204 arme de foc.
 
Criminalistică
 
Serviciul Criminalistic își aduce constant contribuția la identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor, prin utilizarea tehnicii și mijloacelor criminalistice.
           
În cursul anului 2022, polițiștii criminaliști, cu atribuții de investigare tehnico-științifică a locului faptei, au participat la efectuarea a 1.241 de cercetări la fața locului, 741 de reconstituiri, percheziții, recunoașteri din grup, experimente judiciare, acțiuni și razii, context în care au fost ridicate 4.341 de urme papilare, biologice, materiale și traseologice.
 
Infracționalitea în domeniul braconajului piscicol și altor fapte care aduc atingere fondului piscicol
 
Polițiștii din Tulcea au executat 226 de acțiuni care au constat în verificări la un număr de 739 de obiective în cadrul amenajărilor piscicole, depozitelor, pescăriilor, punctelor de debarcare, centrelor de primă vânzare, la amabarcațiuni și auto.

Au fost aplicate sechestre în valoare de 129,62 mii lei,  confiscate 193 de piese din categoria plaselor monofilament, a celor de pescuit din fir textil, uneltelor de pescuit și cantitatea de 5.231 kilograme de pește.
 
Obiective și priorități pentru anul 2023
 
Pentru anul 2023, creșterea siguranței cetățeanului se menține ca fiind obiectivul principal al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.
 
Printre cele mai importante obiective pentru anul în curs se numără consolidarea politicilor concrete și coerente în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor privind: violența domestică, delicvența juvenilă, siguranța școlară, mediul online, domeniul silvic, a infracțiunilor cu grad ridicat de impact emoțional și psihologic în rândul societății, precum și creșterea gradului de siguranță în domeniul rutier.

Printre obiective se numără și perfecționarea sistemului de formare profesională și pregătire continuă prin utilizarea unor metode eficiente și expuneri demonstrative.
 
Mulțumim partenerilor instituționali, mass-mediei și comunității tulcene pentru colaborare!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Heliofarm SA, convocată în adunare generală ordinară

13 May 2024 326

Bilanțul MAI din Constanța Au fost aplicate amenzi însumate de peste 1 milion de lei, în minivacanța dintre 1 Mai și Paști. Vezi declarațiile autorităților (VIDEO)

07 May 2024 1248

Peste 2800 de persoane au beneficiat de ajutor medical la Spitalul Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 Mai și Paște

07 May 2024 427

Aproximativ 400 de misiuni executate de pompierii ISU Constanța în perioada 1-7 mai

07 May 2024 420

Tribunalul Constanța, obiectiv în 2024 – o soluție revoluționară pentru înregistrarea ședințelor de judecată, cu transcrierea automată a declarațiilor! (DOCUMENT)

02 May 2024 610

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 637

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 990

Raportul complet al activității Curții de Apel Constanța, în 2023! Două posturi de judecător ar putea fi transferate la Curte (DOCUMENT)

25 Mar 2024 780

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 694

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 700

IPJ Constanța, la bilanț! În anul 2023, polițiștii au intervenit în peste 30.000 de situații semnalate prin 112

23 Feb 2024 870

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 763

ISU Delta Tulcea, la bilanț! Salvatorii au participat la peste 3500 de intervenții în anul 2023

08 Feb 2024 834

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa la ora bilanțului pe 2023

26 Jan 2024 722

IGSU În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.600 de situații de urgență!

26 Jan 2024 632