ISU Dobrogea Aproximativ 200 de pompieri militari, la datorie, de Rusalii

Pompieri în misiune. Foto: facebook/IGSUAproximativ 200 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța sunt pregătiți să intervină, zilnic, pe durata acestui weekend prelungit, în cazul producerii unor situații de urgență.

Ca măsură operațională suplimentară, având în vedere că, în ace  astă perioadă, pe litoral este așteptat un număr mare de turiști, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „ Dobrogea“ al județului Constanța s-au constituit patru puncte temporare de lucru în localitățile Agigea, Valu lui Traian, Vama Veche și Valea Dacilor. În aceste locații, începând de astăzi, ora 08.00 și până marți, 14 iunie, ora 08.00, se va afla câte un echipaj de stingere, pentru eficientizarea timpului de răspuns la solicitările de urgență care se pot produce.

Potrivit unui comunicat al ISU Dobrogea, răspunsul zilnic la urgenţele medicale este asigurat cu peste 200 de pompieri militari de la nivelul celor zece subunități. Aceștia încadrează 25 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, zece ambulanțe de prim ajutor, o ambulanță de terapie intensivă, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, cinci autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, patru autospeciale pentru descarcerare precum și celelalte mijloace tehnice din dotare.

„Pe linie preventivă, în această perioadă, pompierii militari derulează controale la unități turistice sau amenajări temporare la care este anunțată afluență mare de public. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire se referă, printre altele, la dotarea cu mijloace de primă intervenție, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice. Toate aceste măsuri vin mai ales în contextul în care, începând de astăzi, pe litoral se anunță mai multe evenimente cu o afluență mare de public, cum ar fi festivalul moto din stațiunea Mamaia – Bike Fest 14, care durează trei zile, Târgul de Rusalii din Olimp, festivaluri la Cernavodă, Pecineaga și multe alte asemenea.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților“ - au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câte zile libere vor avea românii în 2024. Doar 13 pică în zile lucrătoare

23 Dec 2023 1202

ISU Iași Buletin informativ 06.06.2023

06 Jun 2023 956

Garda de Coastă Vama Veche, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei, în minivacanța de Rusalii

06 Jun 2023 1457

Minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii la Constanța Sute de persoane internate de urgență la Spitalul Județean

06 Jun 2023 1166

ISU Prahova Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 751

IPJ Bacău Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 729

ISU Bihor Comunicat de presa - 06.06.2023

06 Jun 2023 788

Haine „de firmă“ fake descoperite de jandarmi în staţiunea Mamaia (FOTO)

06 Jun 2023 1877

IPJ Bistrița-Năsăud REZULTATE ACTIUNI 1-5 IUNIE

06 Jun 2023 597

ISU Harghita Buletin informativ 06.06.2023

06 Jun 2023 690

Sute de misiuni ale pompierilor ISU Dobrogea în minivancanța de Rusalii

06 Jun 2023 883

Poliția de Frontieră Rezultate în perioada minivacanţei de Rusalii. Care a fost cea mai cea mai tranzitată frontieră

06 Jun 2023 991

Pericol în trafic la Constanța! Mai mulți șoferi drogați, depistați în minivacanța de Rusalii

05 Jun 2023 1030

Județul Constanța Sute de amenzi aplicate de polițiști în minivacanța de 1 iunie și Rusalii

05 Jun 2023 932

Cum se circulă pe DN39 Mangalia-Constanța, în zona Eforie Nord (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jun 2023 1665