Jandarmii, prezenți la evenimentele ce se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână în municipiul și județul Tulcea

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la evenimente, foto: IJJ Tulcea
Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentele ce se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână în municipiul și județul Tulcea
 

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii tulceni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor din spațiul public.
 

Astfel, jandarmii vor fi prezenți astăzi în Piața Civică din municipiul Tulcea, unde, începând cu ora 17:00,  se va desfășura cea de-a VI-a ediție a evenimentului ,,Tulcea ONG Fest”, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a ,,Săptămânii Naționale a Voluntariatului”, iar sâmbătă, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la ,,Festivalul Bujorilor”, eveniment ce se va organiza în Pădurea Ciolpani – Fântâna Mare, începând cu ora 11:00.
 

Misiunile jandarmilor tulceni au în vedere asigurarea condițiilor necesare în vederea desfășurării normale a manifestărilor publice, prevenirea producerii oricăror situații deosebite și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale., transmite IJJ Tulcea.


 
Jandarmeria Tulcea recomandă cetățenilor care vor participa la manifestările desfășurate în spațiul public să evite implicarea în conflicte de orice natură, să respecte îndrumările organizatorilor și ale forțelor de ordine prezente în zonă, să acorde o grijă deosebită copiilor care-i însoțesc, dar și a modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.

 

Potrivit sursei citate, în caz de urgență, cetățenilor li se recomandă să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine și siguranță publică.
 

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii, prezenți în stațiunea Mamaia și zona plajei Modern. Despre ce au vorbit cu administratorii unităților de cazare (GALERIE FOTO)

03 Jul 2022 713

Județul Constanța Tineri de 19 ani, prinși cu substanțe intezise, în Vama Veche

01 Jul 2022 367

Lord, un labrador în vârstă de 6 luni este noul câine de serviciu al IJJ Tulcea

01 Jul 2022 375

IJJ Constanța recrutează candidați pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza" București

01 Jul 2022 358

Oportunitate de angajare la Unitatea Specială 72 Jandarmi „Anghel Saligny“ Cernavodă. Ce condiții trebuie îndeplinite

28 Jun 2022 505

Exercițiu de intervenție la Tribunalul Tulcea. Modul de acțiune al jandarmilor în situația luării de ostatici (GALERIE FOTO)

26 Jun 2022 476

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța scoate la concurs 35 de posturi vacante

25 Jun 2022 660

IJJ Tulcea. Trei copii au furat un cal și o căruță dintr-o curte

23 Jun 2022 418

IJJ Constanța, despre intervenția jandarmilor în cazul femeii înjunghiate în sala de judecată (VIDEO)

23 Jun 2022 947

Droguri ascunse în ouă Kinder, la Mamaia! Ce spun procurorii DIICOT

23 Jun 2022 686

Tulcea Tineri prinși cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

22 Jun 2022 433

Misiunile jandarmilor tulceni din acest weekend

20 Jun 2022 421

Polițiști, jandarmi și specialiști ai Agenției Naționale Antidrog Constanța, prezenți la Năvodari (GALERIE FOTO)

19 Jun 2022 687

Polițiștii constănțeni, la datorie în stațiunea Mamaia. Sfaturi pentru prevenirea furturilor din camerele de hotel (GALERIE FOTO)

18 Jun 2022 715

Cum să aveți un sejur fără situații neplăcute Polițiștii recomandă turiștilor și constănțenilor să aibă atenție la geantă, mai ales în zonele aglomerate

17 Jun 2022 401