Județul Constanța Acțiuni pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară. Sancțiuni aplicate

  • Acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.
 
La data de 23 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.


Astfel, au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost verificate 30 de autovehicule.


Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere, transmite IPJ Constanța.
 

La data de 23 februarie a.c., polițiști din  cadrul Secției 4 au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.


Potriviti aceleiași surse, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost oprite pentru control 13 autoturisme.


În urma activităților, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.500 de lei.

În activități au fost angrenați și jandarmi constănțeni.



Sursa foto cu rol ilustrativ: DGPMB 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 571

Poliția Municipiului București - Actiune a politistilor Capitalei

30 Apr 2024 227

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 483

Constanța Protest spontan la Oficiul Registrului Comerțului, activitatea cu publicul, suspendată pentru 2 ore!

29 Apr 2024 553

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 475

Acțiune împotriva braconajului în Delta Dunării! Iată ce au descoperit polițiștii de frontieră (VIDEO)

28 Apr 2024 439

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 544

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 371

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 500

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 381

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 375

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 545

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 501

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 432

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 487