Klaus Iohannis, la bilanțul ÎCCJ „2020 a fost un an al rezilienței, nu doar pentru sistemul de justiție, ci și pentru întregul aparat statal“

  • Președintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la evenimentul de prezentare a bilanțului pe 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anună Administrația Prezidențială.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, în discursul susținut la evenimentul în cadrul căruia a fost prezentat raportul pe 2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, despre anul trecut.

”Anul 2020 a fost un an al rezilienței, nu doar pentru sistemul de justiție, ci și pentru întregul aparat statal, supus unui test fără precedent. Traversăm încă o criză globală care și-a pus amprenta asupra tuturor domeniilor de activitate, inclusiv asupra modului de funcționare a marilor sisteme publice.

Criza generată de pandemia de COVID-19 a impus un răspuns imediat și urgent inclusiv din partea sistemului judiciar.

A fost nevoie astfel de idei, de soluții noi și de adoptarea unor măsuri, ori de instituirea unor practici cu totul inovatoare care, la rândul lor, au scos în evidență faptul că unele aspecte considerate până atunci obișnuite în funcționarea instanțelor ar trebui regândite”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului, despre dezvoltarea proceselor de digitalizare

”În această perioadă de pandemie au fost accelerate procesele de digitalizare, s-au eficientizat diferite proceduri și, cel mai important, justițiabilii și-au putut execita drepturile chiar într-un context exrem de complicat, cel al restricțiilor impuse de riscurile epidemiologice. Acestea sunt, în definitiv, câștiguri pentru profesioniștii dreptului, dar mai ales, sunt câștiguri pentru cetățeni. (...) În mod evident, și în România este imperios să se accelereze reformele necesare sistemului judiciar, cu precădere digitalizarea și asigurarea infrastructurii aferente vor îmbunătăți comunicarea și schimbul de documente între toate părțile implicate în actul de justiție”, a mai spus președintele.

În urma acestui dialog, vor fi corectate intervențiile legislative controversate din ultimii ani

”Am încredere că, în perioada următoare, cadrul care reglementează activitatea justiției din România va redeveni unul predictibil, în acord cu standardele unui stat european. Pentru aceasta, sunt necesare dezbateri ample în Parlament, la care să participe nu doar reprezentanții profesiilor implicate în actul de justiție, ci și reprezentanți ai mediului universitar sau profesioniști din domeniul drepturilor omului.

Îmi exprim speranța că, în urma acestui dialog, vor fi corectate intervențiile legislative controversate din ultimii ani și vor fi adoptate soluții adaptate noilor realități juridice și sociale. Acest proces este și ocazia de a valorifica recomandările organismelor europene și de a pune în acord soluțiile legislative declarate neconstituționale cu jurisprudența instanței constituționale”, a continuat Iohannis.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 765

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 187

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 431

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 258

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 526

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 868

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 483

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11407

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 457

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 444

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 441

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 549

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1317

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 427

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 447