Kurban Bayram mai fericit pentru 32 de copii din Mangalia Primarul Cristian Radu a înmânat pachete cu dulciuri şi alimente

Copiii de etnie romă care frecventează Grădiniţa nr. 4 din Mangalia au avut parte, ieri, de o surpriză de proporţii din partea primarului Cristian Radu.
 
Edilul-şef al municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a deplasat la unitatea de învăţământ pentru a înmâna celor 32 de copii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse pachetele alimentare, dorind să facă o bucurie micuţilor, cu ocazia sărbătoririi Kurban Bayram-ului. Mai mult, în cadrul proiectului social demarat de municipalitate, copiii vor primi zilnic o masă caldă şi vor fi sprijiniţi în activitatea specifică. „Copiii sunt o prioritate pentru administraţia publică locală, iar noi avem obligaţia să îi încurajăm să meargă la grădiniţă şi la şcoală.

Primim săptămânal de la unităţile de învăţământ situaţia elevilor din oraş, iar acolo unde sunt probleme, mă deplasez personal la familiile respective, pentru că doresc să preîntâmpinăm abandonul şcolar. Dincolo de problemele pe care le-am avut cu o parte a beneficiarilor Cantinei Sociale, dintre care foarte mulţi nu ne făceau cinste prin faptul că aveau un comportament necivilizat sau refuzau să accepte locurile de muncă oferite de Primărie, am decis ca banii bugetului local pentru Cantina Socială să se îndrepte şi către aceşti copii.

Dacă părinţii lor nu reuşesc poate să obţină un loc de muncă pentru că nu au carte, eu îmi doresc să nu aibă acelaşi destin şi copiii lor”, a precizat primarul Cristian Radu. Grupa socială din cadrul Grădiniţei nr. 4 a fost înfiinţată în urmă cu zece ani prin parteneriatul dintre ONG-ul Salvaţi Copiii, Primăria Mangalia şi ISJ Constanţa. Primăria pune la dispoziţie spaţiul de desfăşurare a activităţilor specifice şi hrana zilnică a copiilor ce provin din familii cu venituri reduse, constând în gustare rece sau masă caldă, ce li se aduc acestora la sediul grădiniţei. ONG-ul asigură rechizitele necesare, în timp ce ISJ Constanţa se preocupă de salarizarea educatorului. „De zece ani desfăşor activităţi instructiv-educative şi extracurriculare cu aceşti copii şi constat cu plăcere că, de-a lungul timpului, numărul lor a crescut semnificativ. Scopul ONG-ului Salvaţi copiii este acela de a preveni abandonul şi eşecul şcolar. Peste 90% dintre copiii care frecventează cursurile în această instituţie au continuat să meargă la şcoală, ceea ce ne bucură enorm atunci când fructificăm roadele muncii noastre”, a afirmat, la rândul său educatorul Gabriela Tănase.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Năvodari a semnat contractul de finanțare Grădinița nr. 3 „Lumea Florilor“ din Năvodari va fi renovată energetic

25 Apr 2024 345

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 494

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 632

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 406

Proiectul de hotărâre privind administrarea Creșei nr. 2, pe agenda ședinței CL Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 489

Polaris M Holding Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, Constanța au explorat ecologia și tehnologia în Săptămâna Verde

19 Apr 2024 339

Copii de grădiniță au participat la un atelier de pictură, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

17 Apr 2024 473

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 344

Investiții la Grădinița cu Program Prelungit „2 Pitici" din Constanța. Vor fi montate o rampă de acces și un foișor

14 Apr 2024 450

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 492

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 854

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 470

Concurs de angajare la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța

09 Apr 2024 780

Cumpărări directe Constanța Ce societate se ocupă de extinderea imobilului Grădiniței Nistorești, comuna Pantelimon (DOCUMENT)

09 Apr 2024 567

Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

09 Apr 2024 687