Licitaţie pentru consultanţă şi case de avocatură Primăria Constanţa demarează procesul anevoios de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor

Primăria Constanţa se pregăteşte să achiziţioneze servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică pentru punerea în executare a hotărârii nr. 32/07.02.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , în dosarul penal nr. 6536/2/2008, denumit generic Dosarul Retrocedărilor.

În acest sens, municipalitatea consultă piaţa în vederea determinării valorii estimate pentru achiziţia serviciilor.
UAT Municipiul Constanţa intenţionează să încheie un acord cadru pe 4 (patru) ani şi contracte subsecvente, având ca obiect servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică.
Vă reamintim prin că decizia nr. 32/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 6536/2/2018, instanţa a dispus desfiinţarea totala sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și a altor înscrisuri.
Totodată, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate în cadrul respectivului dosar, în sensul revenirii unor terenuri (aproximativ 300, unele libere de sarcini, iar altele cu sarcini, inclusiv construcţii, cu unul sau mai mulţi proprietari) în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale municipiul Constanţa.
Viitorul contract încheiat de municipalitate va viza: puncte de vedere/opinii legale, adrese, notificări, somaţii, etc. pentru punerea în aplicare a

Deciziei ICCJ nr.32 /07.02.2019, dar fără a se limita la acestea; promovarea de noi acţiuni şi/sau demersuri în faţa instanţelor de judecată şi/sau altor autorităţi sau instituţii publice, organe judiciare, respectiv întâmpinări promovare cai de atac, în toate fazele procesuale , note/concluzii scrise, etc., urmare a identificării demersurilor ce trebuie întreprinse de municipiu Constanţa pentru punerea în aplicare a Deciziei ICCJ nr. 32 /07.02.2019; servicii de asistenta juridica şi reprezentare în faţa instanţelor de judecată şi în faţa oricăror autorităţi sau instituţii publice pentru punerea în aplicare a Deciziei ICCJ nr. 32 /07.02.2019, etc.
Oferta de preţ pentru determinarea valorii estimate pentru achiziţia serviciilor de consultanţă, asistenţă și reprezentare juridică va fi elaborată în lei, fără TVA, incluzând preţul unitar în lei, fără TVA pentru fiecare tip de serviciu /tip de activitate, precum și un tarif total calculat ca sumă a tarifelor unitare aferentă activităţilor în cauză. Orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite oferta de preţ, cu respectarea celor precizate mai sus, la adresa de email juridic@primaria-constanta.ro  până la data de 11.04.2019.

Făgădău, despre sentinţa din Dosarul Retrocedărilor

 
După decizia ÎCCJ, pe site-ul Primăriei Constanţa au fost publicate cele 12 dispoziţii ale instanţei.

Întrebat despre sentinţa definitivă din Dosarul Retrocedărilor, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a afirmat că  
„Este un dosar care s-a finalizat cu dispoziţii ale instanţei ce se răsfrâng asupra activităţii municipiului Constanţa. Tocmai de aceea, am solicitat aprobarea Consiliului Local pentru angajarea experţilor în servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, în vederea punerii în aplicare a acestei hotărâri. Ne dorim un proces transparent, clar, sigur, într-o situaţie destul de complicată. Chiar dacă ar părea simplu să pui în aplicare decizia instanţei, în realitate, ea va naşte situaţii destul de complicate. Punerea ei în aplicare trebuie făcută de specialişti. Am cerut votul consilierilor pentru a suplimenta echipa de specialişti din aparatul de specialitate.
Vom analiza cu maximă atenţie şi în interesul municipiului Constanţa fiecare situaţie punctuală. Situaţiile sunt extrem de diferite. Vreau să îi asigur pe constănţeni că, în mandatul meu, procesul va fi transparent, ferm şi în interesul municipiului Constanţa, dar şi faţă de drepturile tuturor celor implicaţi în proces”.
Acesta a mai vorbit şi despre măsurile care au fost deja luate. „Am informat Camera Notărilor Publici privind situaţia terenurilor din dispoziţie, astfel să aibă cunoştinţe că asupra acestor terenuri există o hotărâre a ÎCCJ. Am dat dispoziţie să fie identificate toate terenurile, iar de aici s-au născut o mulţime de sarcini pe direcţii diferite. Spre exemplu, Serviciul Public de Impozite şi Taxe a fost informat cu privire la efectuarea menţiunilor necesare în cadrul rolurilor fiscale, la obligaţia de a anunţa îndată cu privire la orice solicitare de certificat de atestare fiscală, în vederea înstrăinării sau grevării acestor terenuri. De asemenea, vor fi întocmite istorice de rol pentru toate imobilele vizate de această decizie. Totodată, a fost informat şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în vederea anunţării oricărei intenţii de a se efectua notări sau înregistrări în cărţile funciare ale acestor terenuri. În plus, a fost informată şi Direcţia de Urbanism cu privire la interdicţia de a emite certificate de urbanism sau autorizaţii de construire pentru imobilele vizate de această decizie. Am înştiinţat Direcţia de Patrimoniu şi Cadastru din cadrul Primăriei în vederea întocmiri situaţiilor juridice actualizate pentru toate aceste imobile. Interesul municipiului Constanţa este asigurat şi gestionat de specialişti. Tot procesul va fi comunicat public”, a mai precizat primarul Decebal Făgădău.

 

 

Citeşte şi:

Făgădău, despre sentinţa din Dosarul Retrocedărilor „Vom analiza cu atenţie, în interesul municipiului Constanţa, fiecare situaţie“

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 360

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 360

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 413

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 395

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 414

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 271

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 342

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 574

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 430

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 307

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 698

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 358

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 430

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 435

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 371