LIVE TEXT Ziua Avocatului marcată, azi, la Constanța. Premiul „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu", decernat unui fost decan al Baroului (galerie foto)

Avocaţii din Baroul Constanţa serbează astăzi Ziua Avocatului. În aceste momente, la sediul Baroului Constanţa, are loc o recepţie festivă, în cadrul căreia se va decerna Premiul „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu“, fost decan al Baroului Constanţa.
 
La eveniment sunt prezenți avocatul Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța, Traian Briciu, președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) și alți avocați constănțeni.

"Vă urez putere de muncă și realizări. Să dați dovadă de echilibru în această profesie frumoasă. Clădirea Baroului Constanța trebuie să devină casă noastră, a avocaților", a spus avocatul Cătălin Filișan.

"Vă mulțumesc pentru invitație. Vreau să spun că atenționarea pe care o fac vine din faptul că în perioada următoare, societatea se va schimba. De aceea și noi ne vom schimba. Este greu azi să ne erijăm în creatori de legi, deoarece multe dintre soluții sunt deja stabilite de directivele europene. Va trebui să ne adaptam și să vedem cât putem salva din elementele de tradiție ale avocaturii.

Următorii ani, vor fi o perioadă de așezare în ceea ce ne privește, iar deciziile nu sunt mereu la noi. Va trebui să fim din ce în ce mai contectați cu organele profesiei. Dacă până acum avocații puteau spune că nu îi intereseazä ce se întâmplă la Barou, iată că deja nu se va putea spune asta. Dvs sunteți în unitate, veniți spre Barou. Vă încurajez să o faceți și mai departe. De asemenea, vă felicit că îi încurajați pe cei tineri, deoarece ei înțeleg bine evoluția societății și se pot adapta mai bine.

Noul nu se poate construi fără a cunoaște tradițiile profesiei. Constanța este un exemplu pozitiv, iar avocatul Filișan este bine ancorat în meserie. Avocatul are nevoie de energie și inspirație", a transmis Traian Briciu, președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR).


Avocatul Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța, prezintă cine a fost avocatul Ion C. Theodorescu-Valahu.

"Premiul care este decernat în prima ediție este înmânat fostului decan al Baroului Constanța, Eugenia Popescu", a anunțat Cătălin Filișan.

"Suntem avocați și ne mândrim cu lucrul acesta!", a mai adăugat decanul Baroului Constanța, care și-a invitat colegii la o cupă de șampanie.


Cine este avocatul Ion C. Theodorescu-Valahu

Avocatul Ion C. Theodorescu-Valahu s-a născut la 1 iunie 1889 în Popoveni, judeţul Dolj. Locuieşte, pe rând, în Ilfov, Constanţa, Bucureşti, iar potrivit, unor surse, a fost deţinut politic în regimul comunist şi a decedat în anul 1957 în Penitenciarul Râmnicu Sărat.
 
Este absolvent al Colegiului Naţional „Carol I” Craiova - promoţia 1905-1906. A intrat în profesia de avocat la 9 decembrie 1909, în Baroul Ilfov, unde îşi face stagiul până în 1911. De-a lungul carierei sale a fost primar al municipiului Constanţa, dar şi decan al Baroului Constanţa, în perioada 1932-1942. Ion C. Theodorescu-Valahu a fost caracterizat, în timpul vieţii sale, ca „binecunoscut în viaţa plugărească dobrogeană”, motiv pentru care ajunge preşedintele Camerei pentru Agricultură. De asemenea, s-a implicat în viaţa economică a Dobrogei (şi nu numai), având importante contribuţii şi prin calitatea de prestigios avocat. Nu în ultimul rând, s-a implicat şi în viaţa culturală, fiind colaborator la cotidianul Adevărul şi făcând parte din Comitetul „Pro Eminescu”.
 
Ion C. Theodorescu-Valahu este menţionat ca generator de doctrină românească de către Constantin N. Hamangiu, pe baza jurisprudenţei publicate în Justiţia Dobrogei. Aşadar, membru în Partidul Ţărănesc şi preşedinte al organizaţiei Constanţa, prefect al Constanţei în 1920 şi 1931-1932, decan al Baroului Constanţa în perioada 1932-1942, preşedinte al Camerei pentru Agricultură, preşedinte al Curţii de Conturi.
 

Ion C. Theodorescu-Valahu este membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Anonime Române pentru Industria de Petrol şi Derivate „Coroana”, alături de George Dobias (avocat Baroul Constanţa, intrat în profesie 1.12.1912), membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Anonime „Industriile unite dobrogene”.
 
În anul 1923, pe 19 iulie, Consiliul de miniştri, prin Decizia 1751, a admis cererea de adăugire la numele său patronimic de Theodorescu pe acela de Valahu şi a permis schimbarea actelor civile în acest sens. Ulterior, în 1925, este menţionat ca generator de doctrină românească în ceea ce priveşte art. [3] 517 Cod civil [4], respectiv Notă sub Trib. Constanţa, Secţia I, 361 din 23 octombrie 1923, Justiţia Dobrogei 10 / 1923.

 
Face parte, în anul 1934, în calitate de decan al Baroului Constanţa şi fost primar al municipiului, din Comitetul pentru ridicarea Monumentului Eminescu din Constanţa, alături de Ioan N. Roman - iniţiatorul mişcării şi primul preşedinte al Comitetului (de la 16.11.1930 până la data morţii, iulie 1931); contraamiral I. Bălănescu - preşedinte, Nicolae D. Chirescu - avocat în Baroul Constanţa (intrat în profesie la 20.01.1906), preşedintele Ligii Culturale; Gh. Coriolan - directorul Liceului de băieţi „Mircea cel Bătrân”, casierul Comitetului Lt. Comandor N. Cristescu - din Marina Regală; Maria Gh. I. Dimitriu Castano - profesoară; Gh. I. Dimitriu – preşedintele Curţii de Apel Constanţa; Horia Grigorescu - primarul municipiului Constanţa; N. Papadat - consilier de curte de apel; V. Petrescu - judecător, secretarul Comitetului; lt. colonel D. Petrovici - din Infanterie; Gh. Popescu - fost primar al municipiului Constanţa; Zoe Verbiceanu - profesoară, fostă secretară a Comitetului; Aurel Vulpe - avocat Baroul Constanţa (intrat în profesie la 4.11.1900, membru în Consiliul de Disciplină în 1925), fost prefect.
 
În luna martie 1939, este ales membru în consiliul de administraţie al „Rizeria Rozetta” - societate anonimă industrială pentru decorticatul orezului. În acelaşi an, în luna iunie, este ales deputat în cadrul circumscripţiei electorale „Marea”, la Categoria Ocupaţiuni Intelectuale, alături de Radu Roşculeţ (avocat Baroul Constanţa, înscris în profesie în 1922, devenit incompatibil în 1926).
 
În anul 1945, încetează, după 24 de ani, mandatul de preşedinte al societăţii anonime „Minerala”, cu sediul la Constanţa. A urmat anul 1955, când face cerere de pensionare din profesia de avocat. Potrivit unor surse, este domiciliat în oraşul Râmnicu Sărat, strada Bisoca nr. 51, regiunea Ploieşti. Această cerere i se aprobă în 1956, cu următoarele observaţii: „Deşi soţia petiţionarului a posedat o însemnată avere imobiliară […] din actele dosarului rezultă că petiţionarul a avut în viaţa publică, şi în funcţia de decan al baroului, manifestări progresiste ce fac ca exploatarea făcută de soţia petiţionarului să nu fie considerată un impediment la pensionare”.
 
Dl. avocat Ion C. Theodorescu-Valahu a avut un fiu - Pascal Gheorghe Theodorescu-Valahu, avocat, jurnalist la Radio Europa Liberă, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor, consultant politic. La rândul sau, acesta a avut un fiu - Dan Adrian Theodorescu-Valahu, profesor universitar de limba franceză, căsătorit cu Claude Valahu, şi are doi copii - Carolyn şi Diane Valahu.
 
Avocatul Ion C. Theodorescu-Valahu a fost decorat cu Coroana Românească, Polonia Restituită, Cavaler al Coroanei Româneşti cu sabie şi panglică de virtute militară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Astăzi este Ziua Fară Avocați, o campanie de conștientizare a rolului și importanței Avocatului

04 Oct 2023 673

LIVE TEXT 24 iunie 2022 - „Ziua Avocatului Român“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Jun 2022 2580

Ce spune decanul Cătălin Filișan Cum s-a pregătit Baroul Constanța pentru Ziua Avocatului!

21 Jun 2022 1851

Consiliul Local Constanța, obligat să achite aproape 3.000 de lei Arhiepiscopiei Tomisului!

31 Mar 2022 1539

Peninsula Constanța Ziua în care s-au ridicat barierele de acces. Tribunalul a suspendat regulamentul!

16 Dec 2021 2262

Avocatului Poporului, Biroul Teritorial Constanța, își va relua activitatea de acordare a audiențelor la sediul din municipiu

24 May 2021 2957

Scurt pe doi Interdicția de a circula de la ora 22.00 rămâne în picioare! Avem motivarea judecătorilor

05 Apr 2021 4670

Doliu în Baroul Constanța, după moartea avocatului Valentin Marin. Peste câteva zile ar fi trebuit să-și serbeze ziua de naștere

05 Sep 2020 5302

Ziua avocatului român! Momente emoționante la Baroul Constanța! (galerie foto+video)

24 Jun 2020 2635

Este Ziua Avocatului. La Baroul Constanţa va avea loc decernarea premiului „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu“

24 Jun 2019 3193

Mesajul Avocatului Poporului cu ocazia Zilei mondiale a Justiției Sociale

20 Feb 2019 1601

#citeşteDobrogea Raportul avocatului Scarlat Huhulescu, de la 1934, de azi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

12 Feb 2019 2516

Cui a trimis Elena Udrea primul mesaj din închisoare

06 Oct 2018 4100

#citeșteDobrogea Revista „Analele Dobrogei“ - „comoara scumpă a cunoștințelor despre trecut“ (I.N. Roman)

02 Oct 2018 1860

#citeșteDobrogea 130 de ani de la nașterea avocatului Hurmuz Aznavorian. Destinul unui profesionist de renume

26 Mar 2018 4711