Magistrații de la Tribunalul Constanța au anulat o hotărâre a Consiliului Local. Este vizat un teren din Faleză Nord

Magistrații de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat în dosarul nr. 7391/118/2020.

Este vorba despre dosarul în care Asociația Constanța Altfel a cerut anularea unei hotărâri de Consiliul Local privind vânzare unei teren din Faleza Nord, strada Pescarilor 35 A.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
 
Iată soluția magistraților: „Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Asociaţia Constanţa Altfel şi Chircorian Bogdan în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Pufleanu Dumitru. Anulează HCLM Constanţa nr. 221/30.06.2020 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului situat în municipiul Constanţa, str. Pescarilor nr. 35A, în suprafaţă de 79 mp. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 09.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Vă reamintim, în ședința Consiliului Local Municipal din 30 iunie 2020, aleșii locali au decis că sunt de acord cu vânzarea de către municipalitate a unui teren aflat în cartierul Faleză Nord, la adresa str. Pescarilor nr. 35A, în condițiile în care locuitorii din Faleză Nord au protestat public și au susținut că nu se justifică oportunitatea vânzării acestui teren.

Pe de altă parte, potrivit proiectului de HCLM, Primăria Constanța  a precizat că bunul imobil - terenul solicitat spre cumpărare constituie proprietate privată a municipiului Constanța și are situație juridică clarificată.

Terenul în suprafață de 79 mp era limitrof proprietății private a solicitantului cererii de cumpărare, Dumitru Pufleanu. Potrivit HCLM, cumpărătorul era fi obligat să mențină reglementările și funcțiunile urbanistice prevăzute în documentațiile de urbanism aprobate, care vor sta la baza vânzării.

Schimbarea funcțiunilor și a celorlalte reglementări urbanistice se va putea face cu acordul vânzătorului în conditiile respectării de către proprietar a cerințelor legale referitoare la avizare autorizare, în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991, cu modificările completările ulterioare, și sub rezerva plății către municipiul a eventualei diferențe de preț rezultată din raportul de reevaluare ce se va întocmi cu prilejul noilor reglementări urbanistice pentru care se dorește autorizarea.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flash Lighting Services SA și Municipiul Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 280

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 829

Justiție Constanța Închisoare cu executare pentru un bărbat care a „poftit“ la caviar, brânză cu mucegai și salam nobil

07 May 2024 686

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 1250

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 775

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 446

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 469

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 589

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1727

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 385

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 419

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 571

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 610

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 508

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 629