Mazăre şi Constantinescu l-au abandonat pe Dida (galerie foto)

Dida_statuie_Corneliu_Dida_002.jpgÎn decembrie 2009 a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului postat în faţa Spitalului Judeţean

„El n-a fost bogat material, ci bogat spiritual. Am învăţat multe lucruri de la el, despre viaţă şi lume. Un om de mare înţelepciune şi de mare onoare. Aş vrea ca, atunci când am să ajung la vârsta domniei sale, să ştiu şi eu cel puţin un sfert din cunoştinţele pe care le avea", spunea primarul Radu Mazăre în 2009, cu ocazia dezvelirii bustului medicului Corneliu Dida, în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Mentor al grupului condus de Mazăre şi de Nicuşor Constantinescu, deputatul PSD a decedat la 66 de ani, în ianuarie 2008. În aceeaşi lună, fostul său ucenic într-ale politicii, devenit primar, Radu-Ştefan Mazăre, l-a propus ca cetăţean de onoare, titlu care i-a fost oferit medicului post-mortem.

Dida_statuie_Corneliu_Dida_005.jpgEvident, onorurile nu au fost îndeajuns pentru cel care le-a călăuzit paşii în viaţă celor care acum conduc oraşul şi judeţul. În decembrie 2009 a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului postat în faţa Spitalului Judeţean. S-a spus atunci că sculptorul Nicolae Mira a lucrat intens două luni pentru realizarea lucrării. Acum, mulţi spun că statuia nu ar semăna cu medicul. Dar acest detaliu este mai puţin important. În iarna lui 2009, ne reamintim, ajutaţi de poze, că bustul era înconjurat de iarbă verde de parcă ar fi fost primăvară.

Corneliu_Dida___Radu_Mazare.jpgNu numai verdele ierbii atrăgea atenţia, dar şi floricelele proaspăt plantate pentru a-i crea trecătorului impresia că, deşi trecut în lumea celor drepţi, Corneliu Dida veghează veşnic asupra spitalului, loc unde a lucrat şi pentru care s-a luptat prin iniţierea de proiecte. Aşa a fost atunci, în iarna lui 2009. În anul Domnului 2011 situaţia nu mai este deloc aceeaşi. Spitalul a trecut în subordinea Consiliului Judeţean condus de Nicuşor Constantinescu, iar de curăţenia spaţiilor verzi se ocupă, teoretic, angajaţii unei direcţii din cadrul Primăriei lui Radu Mazăre. Numai că, cei doi, aflaţi în prim plan la inaugurarea bustului, s-au făcut nevăzuţi atunci când a venit vorba despre curăţarea locului. Au fost lăudaţi pentru iniţiativă şi s-au mulţumit cu atât. Iarbă uscată şi tăiată „în doru' lelii", acum, la început de vară, sticle goale de bere şi un gărduleţ şui care sprijină un câine tolănit. Nimic din verdele de altă dată, nicio floare, nicio urmă de interes, nici din partea administraţiei SCJU, dar nici din cea a indivizilor care s-au format sub ochii lui Corneliu Dida, Radu-Ştefan Mazăre şi Nicuşor-Daniel Constantinescu.

Medicul Dida priveşte încă înspre strada Nicolae Iorga. Însă, înspre el cine se mai uită?!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

observator-

06 Jun, 2011 15:37

Nu-i bai si-au luat alt mentor,NEA PUIU ,adica d-l hasotti.Statuia ar fi bine s-o ia mazare acasa ca acea persoana n-avea mare lucru in comun cu medicina,dar,in mod sigur el i-a invatat perfidia si nesimtirea pe ca le etaleaza.

geany

06 Jun, 2011 09:13

Nu stiu daca era necesar un astfel de bust in fatza spitalului , cunoscut si apropiat ...spiritual al celor 2 ,mazare si nicusor , puteau sa il puna in curtea lor . Nu cunosc sa isi fi dat aportul in mare masura sanatatii acest dr.corneliu dida .

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 896

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 566

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea celebrelor bariere în Stațiunea Mamaia?

28 Apr 2024 1852

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6199

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 507

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1531

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 582

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1388

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 4018

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 717

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6146

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 676

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 673

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 766

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 1034