„Memoriile secolului XX”, enciclopedia de 11 volume, expusă la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman”

Cartea lunii iunie la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman” din Constanţa este enciclopedia  de istorie universală „Memoires du XXe siecle”. Enciclopedia are 11 volume, câte unul pentru fiecare deceniu al secolului trecut, cu excepţia ultimului deceniu, căruia i se dedică două volume. A fost publicată între anii 1991 - 2000.
„«Memoires du Xxe siecle» nu e o simplă listă de date şi evenimente. «Salahorii» acestei construcţii minunate, editorii şi autorii enciclopediei şi-au dorit ca volumele să fie nici mai mult, nici mai puţin decât «memoria fidelă şi purtătorul de cuvânt al istoriei unui secol». Şi, cu certitudine, au izbândit”, se menţionează în comunicatul Bibliotecii I. N. Roman, semnat de realizatorul expoziţiei, Ionel Alexe.
De menţionat este că fiecare volum este îmbogăţit cu câteva zeci de „ilustrate sonore”, adică mici discuri din plastic special, integrate în structura cărţilor. „Acestea conţin înregistrări audio autentice şi foarte savuroase, de la evocări şi declaraţii politice, la recitări şi cântece memorabile”.
Biblioteca Judeţeană Constanţa a achiziţionat această enciclopedie, scrisă în limba franceză, în anii 2003-2004, făcând un efort financiar deosebit: 6.000 de lei.
Enciclopedia va fi expusă, la parterul bibliotecii, până la sfârşitul acestei luni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 419

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 511

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 550

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 582

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 403

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 446

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 455

Biblioteca Județeană Constanța Ziua Pământului, sărbătorită la Ludotecă (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 393

Masă rotundă cu tema „Shakespeare și marea” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

22 Apr 2024 416

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 566

Eveniment cultural în Constanța. Prezentarea romanului „Fata cu ochii de lună” la Biblioteca Județeană

19 Apr 2024 626

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 466

Muzeul Național de Istorie a României Proiectul expozițional „Avram Iancu. Omul, eroul, legenda, 200 de ani de la naștere”, realizat de BNR

17 Apr 2024 572

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 395

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 388