22 Aug, 2023 16:07
948
Ana JĂRLĂIANU
- Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, astăzi, 22 august 2023, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, 100 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 1.135.215.117,18 lei.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, astăzi, 22 august 2023, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, 100 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 1.135.215.117,18 lei, transmite un comunicat din partea MDLPA.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, prevăd modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare a apelor uzate și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, construirea unor poduri, precum și reabilitarea și modernizarea pistelor de biciclete, a podețelor, trotuarelor și rigolelor pentru apă pluvială.
„Proiectele semnate astăzi au rezultate concrete pe termen lung și vin în sprijinul nevoilor cetățenilor din 38 de județe, ajutând la creșterea standardului de trai al acestora. Contribuim, astfel, la reducerea disparităților între regiuni, cu scopul final de a avea o Românie mai prosperă”, a precizat ministrul dezvoltării.
Citește și:
Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea: „Fondurile puse la dispoziția autorităților publice locale contribuie la dezvoltarea durabilă a tuturor comunităților”
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: