Ministerul Finanțelor acordă subvenție la acciza pentru combustibil pentru transportatorii și distribuitorii din România

  • Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil, pentru a veni în sprijinul operatorilor de transport rutier, valoarea sprijinului fiind de 13 bani pe litru.
     
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil, pentru a veni în sprijinul operatorilor de transport rutier, valoarea sprijinului fiind de 13 bani pe litru, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MF, ajutorul se va acorda până la 31 decembrie 2024, sub forma unui grant acordat operatorilor economici licenţiaţi în România, care desfăşoară activităţi de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost şi transport de persoane.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei pentru un număr estimat de 4.000 de operatori economici.

„Sunt tot mai multe firme de transport care nu au posibilitatea absorbţiei creşterii costurilor de operare, presiunea preţului la carburant aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvenţa sau chiar falimentul. Este o măsură temporară de sprijin, în contextul în care, în imaginea de ansamblu, ele sunt interconectate cu alte sectoare economice, cum sunt producţia, comerţul, agricultura şi turismul. Este un mod prin care, indirect, facilităm transportul materiilor prime, produselor finite, echipamentelor şi persoanelor, pentru a asigura funcţionarea eficientă a întregii economii. Avem o viziune clară în a construi scheme pentru investiţii care să stimuleze dezvoltarea şi să susţină progresul economic. Însă, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem importanţa echilibrului şi a abordării integrate, acolo unde putem lua decizii care generează efect multiplicator”, a explicat ministrul Marcel Boloş.


Sunt eligibili pentru compensarea creşterii accizei la motorină operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii accizei la motorină, următoarele condiţii: deţin licenţă comunitară eliberată în România; deţin cel puţin un vehicul eligibil; nu sunt declaraţi inactivi potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii; nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local de persoane; nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare; alimentează vehiculele eligibile de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici înregistraţi potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de comercianţi en detail de produse energetice sau de la parteneri contractuali care au ca furnizori staţiile de distribuţie anterior menţionate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor sau un inel emiţător/receptor sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute la punctele lor de alimentare sau de parteneri contractuali care deţin rezervoare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuţie.

Operatorul economic poate depune o cerere de compensare a creşterii accizei la motorină pentru un trimestru calendaristic, în primele 30 zile ale trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat, precizează MF.

„Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se emite cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri. Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română - ARR, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informaţiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii”, se mai spune în comunicat. 




Citește și:
Grupul de Fermieri Delta Dunării Cooperativa Agricolă Băneasa rămâne fără două silozuri. Licitație la ANAF Constanța (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 556

Iată de când Crește, din nou, prețul țigaretelor

18 Feb 2024 810

Îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura. Anunțul Ministerului Finanțelor

18 Jan 2024 532

Protestul fermierilor și transportatorilor va continua. Discuțiile de la Ministerul Finanțelor s-au încheiat fără vreun rezultat

14 Jan 2024 2040

Ministerul Finanțelor Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura

11 Jan 2024 687

Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României. O hotărâre vizează Garda de Coastă

08 Dec 2023 871

Spitalul Clinic CF Constanța angajează medic primar specialitatea Medicină de Familie

21 Nov 2023 1070

Primăria Ghindărești cumpără servicii de asistență și de consultanță informatică (DOCUMENT)

05 Jan 2023 1235

Elevi și de la Constanța„Tabăra urbană de educație financiară”, organizată de Banca Națională a României și alte instituții ale statului

07 Sep 2022 1135

Peste 5 miliarde de lei vor fi împrumutați de Ministerul Finanțelor

31 Jul 2022 1152

Proiect al Ministerului Finanțelor Persoanele fizice şi juridice îşi vor putea amâna plata ratelor până la 9 luni

20 Jun 2022 1900

Aproape 1,27 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în aprilie 2022. Unde se înregistra cel mai mare număr de posturi ocupate

12 Jun 2022 1252

Vești bune de la Executiv pentru tinerii români care doresc să-și achiziționeze o locuință! (DOCUMENT)

27 Feb 2022 1870

Cine este noul reprezentant al Ministerului Finanţelor în Consiliul de Administraţie al RATC?

31 Oct 2018 1592

Ţiriac - „Halep, numărul 1 în lume astăzi, e o glumă după părerea mea”

29 Oct 2016 2621