Ministrul afacerilor externe și expatriaților din Regatul Hașemit al Iordaniei, în vizită oficială în România

MAE. Foto: Facebook/MAEMinistrul afacerilor externe Bogdan Aurescu îl va primi miercuri, 26 iulie 2022, pentru consultări politice, pe ministrul afacerilor externe și expatriaților din Regatul Hașemit al Iordaniei, Ayman Safadi, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitația șefului diplomației române. Vizita ministrul afacerilor externe și expatriaților iordanian are loc în răspuns la vizita ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, la Amman, din perioada 3-5 aprilie 2021, în contextul dorinței exprimate de ambele părți privind sporirea frecvenței contactelor politico-diplomatice și dezvoltarea cooperării bilaterale.

Potrivit unui comunicat MAE, Regatul Hașemit al Iordaniei este unul dintre principalii parteneri ai României din regiunea Orientului Mijlociu, iar întrevederea celor doi demnitari se va concentra asupra perspectivelor și modalităților concrete de dezvoltare a relațiilor româno-iordaniene pe principalele domenii de cooperare, respectiv educație, comerț, agricultură, medicină, IT&C, securitate cibernetică, apărare.

„Vor fi discutate, totodată, modalitățile de creștere a volumului schimburilor comerciale și a investițiilor, plecând de la potențialul deja existent.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu și omologul său iordanian vor discuta principalele dosare politice de interes comun, inclusiv evoluțiile recente din Europa de Est și din Orientul Mijlociu“ - au precizat reprezentanții MAE.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 286

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 430

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 232

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 274

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 252

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 231

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 529

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1247

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 454

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 269

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 249

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 228

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 280

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 310

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269