Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului vine la Constanța. Programul lui Constantin Daniel Cadariu

 ministrul Constantin-Daniel Cadariu, foto: ZIUA de Constanța Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, va susține o conferință de presă vineri, 3 iunie a.c., ora 12:00, la sala Viena a hotelului Iaki din stațiunea Mamaia, județul Constanța, cu scopul de a promova și susține activitățile turistice de pe litoralul românesc, desfășurate în noul sezon estival.
 
 
Conferința de presă este precedată de o ședință de lucru cu autoritățile locale și operatorii economici din turism care își desfășoară activitatea în zona de nord a litoralului românesc.


După susținterea conferinței de presă, ministrul Constantin-Daniel Cadariu, însoțit de prefectul județului Constanța Silviu-Iulian Coșa, deputatul Bogdan-Iulian Huțucă, deputatul Marian Cruşoveanu și directorul general al Administrației Bazinale Apele Române Dobrogea Litoral Hristu Uzun, va vizita plajele extinse din stațiunea Mamaia și Palatul Reginei Maria.


Ulterior, ministrul va fi prezent la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” din Constanța, unde va discuta împreună cu inspectorul școlar general Sorin Mihai și directorul școlii Smera Curtomer despre oferta educațională și importanța învățământului dual în formarea profesioniștilor din turism.


În cea de-a doua parte a programului, demnitarul se va deplasa spre Mangalia, unde, alături de prefectul județului Constanța Silviu-Iulian Coșa, primarul municipiului Mangalia Cristian Radu și viceprimarul municipiului Mangalia Dragoș Angelescu, va vizita portul turistic. În continuare, va fi prezent la o nouă ședință de lucru cu autoritățile locale și operatorii economici care își desfășoară activitatea în partea de sud a litoralului românesc.





.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dezastru la Costinești Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu a vizitat stațiunile de pe litoral

11 Apr 2023 1078

Primarul Vergil Chițac „Așteptăm să se finalizeze PUZ-ul după care preluăm plajele cu tot cu reglementările necesare“ (VIDEO)

18 Oct 2022 2532

LIVE VIDEO+TEXT Miniștrii Turismului și Mediului, în vizită oficială la Constanța. Exploatarea turistică a plajelor, pe ordinea de zi (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Oct 2022 1618

LIVE VIDEO. Constanța Dezbateri pe tema exploatării turistice a plajelor extinse. Participă ministrul Mediului și ministrul Turismului (VIDEO)

18 Oct 2022 1527

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, și Tánczos Barna, ministrul mediului, vin la Constanța!

14 Oct 2022 1254

Ministerul Antreprenoriatului Începe a treia ediție a programului Start-Up Nation România

12 Jul 2022 1167

Cadariu, anunț despre domeniul schiabil al României. „Acum suntem într-o achiziţie publică, scoatem la licitaţie întocmirea studiului“

16 Jun 2022 995

Cadariu a făcut anunțul la Constanța Au început demersurile pentru predarea Castelului Regal din Mamaia în patrimoiul statului

03 Jun 2022 1435

Ministrul Cadariu vizitează plajele extinse din stațiunea Mamaia și Palatul Reginei Maria. „Trist! Nu îmi place cum arată“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Jun 2022 2242

LIVE Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu în vizită oficială la Constanța. Cum i se pare stațiunea Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Jun 2022 1897

Ministrul Turismului Pentru mini-vacanţa de 1 Mai pe litoral vor fi deschise peste 100 de hoteluri. Gradul de rezervare este de peste 80%

28 Apr 2022 1380

Ministerul Turismului solicită reprezentanţilor din sector, propuneri pentru reglementarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor

13 Apr 2022 1076

Ministrul Daniel Cadariu Pentru anul 2022 în turism ar putea ajunge un capital între 300 şi 500 milioane euro, după introducerea voucherelor de vacanţă“

24 Feb 2022 1588

Ministrul Turismului Am identificat mai multe soluţii temporare pentru sezonul estival 2022 privind concesiunea plajelor

08 Feb 2022 1393

Veste bună pentru antreprenorii din HoReCa. Ministrul Turismului a anunțat când vor fi plătiţi cei care au aplicat cu succes pentru schema de ajutor de stat

27 Jan 2022 1103