Ministrul Aurescu, discuţie telefonică cu omologul finlandez. Ce teme au fost abordate

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marți, 28 aprilie 2020, o convorbire telefonică cu omologul finlandez, Pekka Haavisto, la solicitarea părții finlandeze.

Cei doi miniștri au avut un schimb de vederi asupra evoluțiilor legate de pandemia COVID-19 din cele două țări și a măsurilor luate pentru combaterea efectelor acesteia asupra sănătății populației, precum și a planurilor de acțiune avute în vedere de autorități pentru ieșirea din criză și susținerea relansării activității în diferite sectoare economice și sociale.

Convorbirea a prilejuit și un schimb de opinii asupra stadiului și perspectivelor colaborării dintre cele două țări la nivelul Uniunii Europene, cu accent pe principalele evoluții legate de Parteneriatul Estic și sprijinul acordat de Uniunea Europeană statelor partenere pentru susținerea eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19 și a efectelor acesteia.

În acest context, cei doi miniștri au discutat despre ultimele evoluții din Republica Moldova, evidențiind importanța realizării depline și consecvente de către Chișinău a reformelor decurgând din implementarea Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a menționat sprijinul concret și consistent acordat de România cetățenilor R. Moldova în contextul pandemiei COVID-19, anunțat ieri de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și de către Guvernul României, și, similar cu cele susținute anterior în alte contacte bilaterale sau la nivel european, a încurajat partea finlandeză să examineze posibilitatea de a acționa în acest sens, inclusiv în coordonare cu România. Cei doi miniștri au convenit continuarea dialogului și coordonării pe aceste teme.

Evocând contextul aniversar oferit de împlinirea, în 2020, a o sută de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Finlanda, cei doi demnitari au remarcat stadiul foarte bun al relațiilor bilaterale și au convenit să evalueze împreună opțiunile pentru marcarea momentului aniversar și pentru impulsionarea dialogului la nivel înalt. Ministrul finlandez a reiterat omologului român invitația de a efectua o vizită bilaterală în Finlanda, invitație acceptată cu plăcere, cât mai curând posibil, în funcție de evoluțiile legate de combaterea pandemiei COVID-19.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a readus în atenție și situația doamnei Camelia Jalaskoski și a copiilor săi minori, solicitând sprijinul părții finlandeze pentru soluționarea pozitivă a acestui dosar. Cei doi demnitari au convenit asupra continuării dialogului pe acest subiect.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se dizolvă Ammos Wave SRL, firma unde asociat era și consulul onorific al Greciei la Constanța

28 Mar 2024 699

Fostul ministru MAE, Bogdan Aurescu ales în funcția de judecător al Curții Internaționale de Justiție

09 Nov 2023 858

MAEMAE salută adoptarea primelor listări de persoane sancționate în baza regimului de sancțiuni al UE

30 May 2023 781

Ministrul afacerilor externe, mesaj cu prilejul marcării Zilei Românilor de Pretutindeni

28 May 2023 829

Fostul militar din Constanța, aflat în custodia autorităților din Libia, eliberat. Anunțul MAE

26 May 2023 1112

MAE Informare de presă

25 May 2023 667

MAEDin Agenda de lucru a MAE de miercuri, 24 mai 2023, vă semnalăm

24 May 2023 626

Ministrul Aurescu a înmânat Ordinul Național „Serviciul Credincios” lui David Muniz, fost însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA la București

19 May 2023 1067

Primirea de către ministrul afacerilor externe a Grupului ambasadorilor și șefilor de misiune africani acreditați la București

19 May 2023 873

Studentă a Universității Ovidius, premiată în cadrul concursului „Tineri ambasadori ai României”, organizat de MAE

11 May 2023 1139

Ministrul Bogdan Aurescu „Sărbătorim astăzi Ziua Europei, un prilej pentru a reflecta la beneficiile proiectului european“

09 May 2023 819

MAE Continuă evacuările din Sudan și activitatea task force-ului interinstituțional convocat de ministrul afacerilor externe

03 May 2023 919

MAE salută obținerea de către România a funcției de director al Centrului pentru Cooperare în domeniul Securităţii (RACVIAC)

26 Apr 2023 1061

MAE, precizări despre românii evacuați din Sudan în contextul situației de securitate foarte dificile

24 Apr 2023 963

Fost militar din Constanţa, aflat în custodia autorităţilor din Libia. Anunţul MAE

15 Apr 2023 1271