Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea Până în prezent, au fost semnate contracte de peste 22 miliarde de lei prin Programul „Anghel Saligny”

  • Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat astăzi, 30 august 2023, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDPLA), 30 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 312.971.412,51 de lei.
 
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat astăzi, 30 august 2023, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDPLA), 30 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 312.971.412,51 de lei, transmite un comunicat din partea MDLPA.
 
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, prevăd modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, construirea unor poduri, precum și refacerea trotuarelor, a parcărilor și a spațiilor verzi.
 

„Prin astfel de proiecte, ne implicăm în modernizarea și dezvoltarea comunităților din întreaga țară și mă angajez să colaborez în continuare cu toate autoritățile locale, atât pentru proiectele aflate în desfășurare, cât și pentru noi inițiative care să vină în sprijinul oamenilor”, a precizat ministrul dezvoltării.

 
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se ridică la 1.984, în valoare totală de 22.112.971.412,51 de lei, a încheiat sursa citată.


Citește și:
MDLPA: Plăți de peste 48 de milioane de lei pentru 69 de investiții realizate prin PNDL

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MDLPA Localități din 22 de județe, între care și Constanța, primesc finanțare pentru 25 de noi investiții în modernizarea infrastructurii

17 Apr 2024 445

Ministerul Dezvoltării Două primării din județul Constanța au primit bani pentru investiții realizate prin etapele I și II ale PNDL

10 Apr 2024 2308

Contractul de finanțare, semnat la MDLPA Primăria a scos la licitație elaborarea documentației tehnico-economice și execuție lucrări pentru bulevardul Madrid din Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 707

MDLPA S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea bulevardului Madrid, din Constanța

03 Apr 2024 655

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 495

Clubul Sportiv Dinamo București va avea o arenă multifuncțională modernă! Câte locuri va avea arena

21 Mar 2024 567

MDLPA Localități din 24 de județe primesc finanțare pentru noi investiții în modernizarea infrastructurii

27 Feb 2024 601

MDLPA Peste 300 de milioane de lei, pentru lucrări de cadastru realizate de primării. În ce județe au fost solicitate cele mai mari sume

20 Feb 2024 586

MDLPA Cadastru cu fonduri europene în 91 de comune

25 Jan 2024 745

Localități din 21 de județe primesc finanțare pentru 52 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară

22 Jan 2024 614

MDLPA Aproape 600 milioane de lei, pentru 366 de proiecte finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. Ce localități din județul Constanța sunt beneficiare

17 Jan 2024 785

Plăți de peste 650 milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiții realizate prin PNDL

17 Jan 2024 691

Ministerul Dezvoltării Peste 1,76 miliarde de lei vor finanța 132 de noi proiecte de infrastructură. Vizată și Constanța (DOCUMENT)

16 Jan 2024 710

MDLPA Noi fonduri pentru înregistrarea sistematică a proprietăților

12 Jan 2024 716

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 303 milioane de lei, pentru continuarea proiectelor de infrastructură

22 Dec 2023 686