Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunță schimbări ale salariului minim



Sursa foto: Facebook



 
  • Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat care ar urma să fie valoarea salariului minim începând cu data de 1 iulie 2024, potrivit știripesurse.ro.


„La finalul anului trecut am avut o întâlnire în Consiliul Național Tripartit unde orientarea pe care cele trei părți, reprezentanții confederațiilor sindicale, reprezentanții patronatelor și reprezentanții Executivului, este aceea ca de la 1 iulie 2024 să avem o valoare de 3.700 de lei salariul minim pe economie.
Foarte important, pentru că și în acest mecanism pe care îl avem în lucru și la care lucrează colegii noștri de la Institutul Național de Cercetare în domeniul muncii și protecției sociale, ținem cont de trei componente.

 

Una dintre cele trei componente este reprezentată de productivitate. Este foarte important ca, în creșterea salariului minim, să nu se regăsească doar nevoia socială de creștere a venitului, ci aceasta să fie corelată cu creșterea productivității, astfel încât să avem și pentru angajatori o creștere sănătoasă, astfel încât angajatorul să își poată permite să vină cu creșteri suplimentare pentru angajați.

Important este ca și angajatul să fie preocupat în permanență să aducă un plus de valoare pentru angajator. Angajatorul trebuie să fie primul interesat să plătească mai bine un angajat bun, cu atât mai mult pe o piață a forței de muncă deficitară”,  a declarat ministrul Muncii.

Contribuțiile mai mari vor influența și pensiile mai mari

Bucura a precizat că este important ca salariul minim să reflecte ceea ce face angajatul efectiv, pentru că sunt situații în care se găsesc și alte forme de stimulare a salariaților.

„Atât timp cât acestea sunt legale, și în ceea ce ne privește noi acceptăm asta, dar este foarte important ca atât angajatul cât și angajatorul să găsească un echilibru și să înțeleagă că, până la urmă, salariul declarat este purtător și de contribuții de asigurări sociale, ceea ce într-o zi ne va duce pe fiecare dintre noi în situația de a deveni din asigurat, beneficiar.

Iar contribuțiile mai mari vor influența în mod direct și pensiile mai mari”, a mai explicat Simona Bucura-Oprescu.
 

Citește și

Ministrul Muncii „Continuăm dialogul cu partenerii sociali ca să creștem gradul de atractivitate al profesiei de dascăl”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Salariul minim pe economie crește de la 1 iulie! Anunț de ultimă oră a ministrului muncii

09 Apr 2024 855

Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu „Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001"

08 Apr 2024 935

Romgaz și SOCAR vor construi Terminalul LNG la Marea Neagră. Anunțul Ministrului Energiei (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 678

Ministrul Muncii O parte dintre pensionari vor primi o creștere semnificativă a pensiilor. Despre ce categorie este vorba

31 Mar 2024 701

Astăzi este Ziua Națională a Meseriilor! Ce mesaj a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura

11 Mar 2024 558

Ministrul Muncii „Continuăm dialogul cu partenerii sociali ca să creștem gradul de atractivitate al profesiei de dascăl”

07 Feb 2024 602

Anunț important al Ministerului Muncii! Noi ocupații au fost recunoscute oficial în România

05 Feb 2024 829

Guvern Discuții cu reprezentanții Sanitas privind revendicările din sistemul de sănătate

17 Jan 2024 752

Ministrul Muncii „Pensiile cresc din această lună. De astăzi poștașii aduc pensiile majorate cu 13,8%“

05 Jan 2024 745

Ministerul Muncii Banii pentru creșterea pensiilor din 2024 sunt prevăzuți în buget

19 Dec 2023 1038

Ministrul Muncii „Tuturor pensionarilor le transmit să aibă încredere în noi, pentru că suntem responsabili, suntem serioşi“

30 Nov 2023 913

Protestul angajaților din Casele de Pensii se suspendă

29 Nov 2023 908

Guvernul României Prim-ministrul Marcel Ciolacu

21 Nov 2023 557

Ministrul Muncii „Dincolo de tot ce se spune, adevărul este unul singur - în 2024 pensiile românilor vor crește!“

20 Nov 2023 1003

Se reformează din temelii sistemul de asistența socială! Anunțul Ministerului Muncii

11 Nov 2023 805