Ministrul Sănătății a propus schimbarea din funcție a șefilor Direcțiilor de Sănătate Publică din cinci județe. Măsura luată pentru implementarea campaniei naționale de vaccinare

În urma analizei riguroase a raportărilor din teritoriu și a evaluării de performanță în cazul Direcțiilor de Sănătate Publică privind implementarea campaniei națională de vaccinare, ministrul Sănătății, Florian Bodog a luat decizia de a schimba conducerea executivă a unora dintre aceste instituții.
 
Propunerea de  schimbare a reprezentanților DSP a fost prezentată Primului Ministru, domnul Mihai Tudose, în scopul eficientizării activității instituțiilor de sănătate publică la nivel local.
 
Direcțiile de Sănătate Publică reprezintă actori importanți în strategia națională de creștere a ratei de vaccinare împotriva rujeolei și a altor boli contagioase. Obiectivul asumat de România privind acoperirea vaccinală împotriva rujeolei este de 95%, un nivel care asigură protecția deplină a populației împotriva situațiilor de epidemie.
 
După cum se poate constata din Raportul privind Programul Național de Vaccinare, publicat astăzi de Ministerul Sănătății, un număr de 5 direcții de sănătate publică nu au reușit să își îndeplinească misiunea legală. În cazurile semnalate, rata de vaccinare la nivel județean este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat.
 
Prin urmare, neîndeplinirea misiunii legale privind realizarea programului național de vaccinare a pus în mișcare o serie de acțiuni și sancțiuni menite să îmbunătățească performanța acestor organisme locale.
 
În acest scop, ministrul Sănătății, domnul Florian Bodog, a propus schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți sănătate publică ai direcțiilor de sănătate publică din următoarele județe: Caraș Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov. În cazul celorlalți directori de direcții de sănătate publică din țară, s-a decis transmiterea unui avertisment scris.
 
Vaccinarea împotriva bolilor contagioase și periculoase, ca rujeola, este o prioritate națională. Vaccinul ROR reprezintă o soluție sigură, disponibilă și eficientă pentru a proteja viața și sănătatea copiilor.
 
Ministerul Sănătății folosește toate pârghiile de acțiune și toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a imuniza cât mai mulți copii. Însă, pentru a avea succes deplin, este important ca această campanie de vaccinare să fie sprijinită de către părinți și de către toate instituțiile implicate în asigurarea serviciilor de sănătate publică. Ministerul Sănătății va continua campania de vaccinare împotriva rujeolei până când fiecare părinte va fi corect informat cu privire la necesitatea vaccinării împotriva bolilor contagioase.

Sursa foto: ms.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 755

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 552

Creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă! Aprilie este luna națională a informării despre vaccinare

01 Apr 2024 467

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1084

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 739

Iată lista farmaciilor din Constanța, unde te poți vaccina antigripal

06 Feb 2024 973

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 1017

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 944

Proiect depus la Mediu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde

19 Oct 2023 1074

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 987

EFSA recomandă vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare pentru păsările din zonele cu risc ridicat

11 Oct 2023 925

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 992

Ministrul Sănătății „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie!”

14 Aug 2023 871

Ministerul Sănătății, conferință privind vaccinarea la nivelul României. Se va discuta strategia pe următorii 7 ani

11 Aug 2023 861

Proiectul ce vizează strategia națională de vaccinare în România până în 2030, în dezbatere publică. Ce prevede acesta

08 Aug 2023 741