Monument în cinstea luptătorului bulgar Stefan Caragea, ridicat la Tulcea

Sursa foto: facebook/Primăria TulceaConştientizând importanţa păstrării memoriei lui Ştefan Caragea (erou naţional bulgar şi luptător pentru libertate) la Tulcea, Ambasada Bulgariei la Bucureşti a propus părţii române şi a ajuns la un acord cu autorităţile municipale pentru amplasarea unui bust-monument al lui Ştefan Caragea într-un loc adecvat în centrul oraşului, a declarat vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe, Maria Gabriel, la ora întrebărilor din Parlament, conform Agerpres.ro

S-a convenit asupra renovării plăcii monumentului bustului lui Gheorghi Rakovski din Tulcea, precum şi asupra restaurării bisericii bulgare Sfântul Gheorghe. Activităţi similare sunt planificate şi în alte părţi din România, a adăugat Gabriel. Ea a răspuns la o întrebare referitoare la casa lui Stefan Caragea din Tulcea. Deputaţii Vazrajdane Veselin Veşev şi Angel Gheorghiev au spus că această casă a fost demolată în 2023. Gabriel a răspuns menţionând că Ministerul de Externe nu are capacitatea legală sau financiară de a cumpăra sau de a întreţine proprietăţi precum casa în cauză.

Achiziţionarea de proprietăţi în afara ţării de către statul bulgar se face de către Consiliul de Miniştri. În ciuda lipsei unui cadru legal, ambasadele noastre din străinătate depun eforturi, în limita posibilităţilor lor, pentru a conserva locurile şi siturile legate de istoria Bulgariei, a explicat ea.

Guvernul va implementa ceea ce este prevăzut în Legea bugetului de stat pe 2023, cu un număr mai mare de proiecte - opt în loc de două, a spus Gabriel, întrebată despre fondurile neplătite pentru regiunea Taraclia din Republica Moldova din bugetul 2023. Printre proiecte se numără achiziţionarea a trei autobuze şcolare, care vor îmbunătăţi accesul la instituţiile de învăţământ pentru 450 de copii. De asemenea, o clădire a Universităţii de Stat din Taraclia va fi renovată, a adăugat ea.

 Agerpres.ro

Citește și: 

Contract de peste două milioane de euro încheiat de Primăria Sulina cu două firme din afara județului (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Descoperiri arheologice importante la Hotelul Intim Constanța Urme de locuire din vechiul Tomis găsite sub clădirea din Peninsulă (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 4815

Istoria Dobrogei – Bibliografie Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

29 Mar 2024 2312

Primăria Constanța Autorizație de construire pentru restaurarea monumentului istoric de for public „Jucătoare de tenis”

12 Mar 2024 558

Premierul Marcel Ciolacu „Din partea preşedintelui în exerciţiu, Klaus Iohannis, nu a existat nicio solicitare pentru atribuirea unei locuinţe de protocol“ (VIDEO)

28 Feb 2024 537

Monument distrus la Costinești, județul Constanța BTT SA a depus plângere penală împotriva firmei lui Iancu Papazicu pentru distrugere

19 Feb 2024 1542

BTT SA, reacție după distrugerea monumentului statuar din stațiunea din județul Constanța

16 Feb 2024 942

UPDATE Situație incredibilă la Costinești, județul Constanța Monumentul statuar de pe faleza sud a ajuns un morman de piatră. Un consilier local cere explicații autorităților

16 Feb 2024 1471

Monument funerar din secolul al IV-lea, descoperit în timpul unor lucrări, la Tulcea

09 Feb 2024 775

Deputatul USR, Stelian Ion, a solicitat Ministerului Culturii clasarea Grădinii Palatului Reginei Maria din Mamaia, Constanța

31 Jan 2024 691

Licitații Constanța AFI SRL cumpără expertize tehnice pentru 9 imobile clasate monument istoric. Unde sunt situate acestea?

13 Dec 2023 888

LIVE Text Retragerea cu torțe a militarilor, manifestare impresionantă de 1 decembrie (Galerie FOTO)

01 Dec 2023 1637

Licitație anulată AFI SRL a vrut să expertizeze mai multe clădiri clasate monument istoric (DOCUMENT)

20 Nov 2023 979

Gara Fetești din patrimoniul CF Infrastructură Constanța, monumentul istoric de categorie A (FOTO)

07 Nov 2023 1034

Reabilitarea clădirilor monument Ce i-a cerut președintele PSD Constanța ministrului Culturii?

29 Oct 2023 1174

Știri Constanța azi UPDATE. Ziua Armatei Române, marcată la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

25 Oct 2023 1323