O firmă de pază s-a adresat CNSC, iar Spitalul Municipal Mangalia este bun de plată

SC Zip Escort SRL s-a adresat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), nemulţumită de rezultatul procedurii de atribuire emis de Spitalul Municipal Mangalia privind achiziţia publică având ca obiect „Servicii de pază şi securitate, transport valori şi monitorizare instalaţii supraveghere“.
 
Prin contestaţia fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 29299/18.07.2017, SC Zip Escort SRL, cu sediul în Constanţa, a formulat o sesizare împotriva adresei nr. 5603/10.07.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire emis de către Spitalul Municipal Mangalia, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate - într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Servicii de pază şi securitate, transport valori şi monitorizare instalaţii supraveghere“.
 
Contestatoarea a solicitat anularea rezultatului procedurii de atribuire, anularea adresei nr. 5603/10.07.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anularea deciziei de desemnare drept câştigătoare a ofertei SC Tam Guard Protect SRL şi a tuturor actelor subsecvente, precum şi obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, cu emiterea unui nou rezultat al acesteia.

 Iată ce decizii au fost luate de CNSC! 

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins excepţia litispendenţei invocată de autoritatea contractantă, Spitalul Municipal Mangalia; a admis contestaţia formulată de SC Zip Escort SRL, în contradictoriu cu Spitalul Municipal Mangalia, a anulat procesul-verbal nr. 5600/10.07.2017 şi raportul procedurii nr. 5601/10.07.2017, în partea ce vizează oferta depusă de SC Tam Guard Protect SRL, precum şi toate actele subsecvente acestuia. De asemenea, a obligat Spitalul Municipal Mangalia ca, în termen de cel mult zece zile, să reia procedura de atribuire şi să pună în executare decizia CNSC nr. 1617/C7/1944 din 29.06.2017, conform celor dispuse, respectiv să reevalueze oferta depusă de SC Tam Guard Protect SRL prin raportare la propriile reguli instituite prin documentaţia de atribuire, astfel cum a fost remediată prin documentul postat în SEAP la data de 3.05.2017 şi intitulat „Răspuns notificare“ şi prin raportare la tariful de 12,942 lei/oră/post, fără TVA, însuşit de autoritatea contractantă prin măsurile de remediere dispuse.
 
Nu în ultimul rând, a obligat Spitalul Municipal Mangalia să verifice îndeplinirea de către SC Tam Guard Protect SRL a cerinţei prevăzute în documentaţia de atribuire, fişa de date a achiziţiei, la capitolul „Modul de prezentare a propunerii tehnice“, punctul 2, şi în caietul de sarcini, la punctul 2, cu privire la „Transportul securizat al valorilor pe traseul casierie spital, trezorerie, bancă în oraşul Mangalia“, prin raportare la documentele prezentate de acest ofertant. Consiliul a admis cererea SC Zip Escort SRL privind obligarea Spitalului Municipal Mangalia la plata cheltuielilor efectuate cu soluţionarea contestaţiei; a obligat Spitalul Municipal Mangalia la plata către SC Zip Escort SRL a sumei de 2.000 de lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu soluţionarea contestaţiei.

Zip Escort SRL, în datele Registrului Comerţului 

Potrivit datelor disponibile la Registrul Comerţului, societatea a luat fiinţă în anul 1997 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 300 de lei, integral vărsat, este compus din 30 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este deţinută de Iulian Radu, născut pe 24.06.1970, în Constanţa, şi Zoe Paula Radu, născută pe 12.05.1970, în Constanţa, fiecare cu 50% din capitalul social al firmei.
 
Cristian Constantin Gheorghe este administratorul societăţii, care desfăşoară activităţi de protecţie şi gardă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie CNSC Atribuirea acordului cadru pentru serviciile de pază la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța a fost contestată

06 May 2024 350

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 521

Achiziția serviciilor de pază și supraveghere în parcul eolian Horia din județul Constanța, administrat de statul român, contestată la CNSC

01 May 2024 760

Licitația pentru asfaltarea unor străzi din localitatea Nistorești, comuna Pantelimon, județul Constanța, contestate la CNSC

30 Apr 2024 433

Proces între două firme de securitate și Drumuri Județene Constanța SA. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

27 Apr 2024 599

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 399

CNSC a anulat procedura de atribuire a contractului de servicii de reparații și întreținere a autovehiculelor de la Canalel Navigabile SA

23 Apr 2024 385

Una dintre firmele familiei Horga-Cârlig a contestat licitația de modernizare a iluminatului public, organizată de Primăria Greci din județul Tulcea!

21 Apr 2024 502

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 548

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 626

Licitația pentru furnizarea și montarea sistemului de acostare cu geamanduri multiple în Portul Constanța, contestat la CNSC

08 Apr 2024 776

Decizii O licitație care viza suplimentarea stocului de echipamente utilizate în mentenanță la CNE Cernavodă, contestată la CNSC!

08 Apr 2024 531

Decizie CNSC O licitație organizată Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru furnizare de materiale sanitare a fost contestată!

07 Apr 2024 547

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 537

Decizie obligatorie Proiectarea și execuția sistemului video de monitorizare a traficului în comuna Amzacea din județul Constanţa, contestate la CNSC!

31 Mar 2024 1023