CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 678/C3/358 din 18.03.2024 la contestația formulată de Software Imagination & Vision SRL împotriva documentației de atribuire elaborate de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA în calitate de entitate contractantă,  în cadrul licitației deschise, organizată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Sistem informatic geospațial pentru Managementul integrat al infrastructurii Portului Constanța”.

Firma contestatară a cerut obligarea Autorităţii Contractante la remedierea aspectelor din Documentaţia de atribuire ca fiind restrictive si nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziţie publică în condiţii de concurenţă reală, prin asigurarea informaţiilor necesare pentru participarea la procedura de achiziţie publică a tuturor operatorilor economici interesaţi; în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, au mai solicitat anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 225, alin. 1, lit. c) si alin. (2) din Legea nr. 99/2016 precum și suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016 până Ia soluţionarea prezentei Contestaţii.

CNSC a admis contestația formulată de Software Imagination & Vision SRL în contradictoriu cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, pe care a obligat-o, ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la modificarea documentației de atribuire cu luarea în considerare a celor precizate în motivare și comunicarea modificărilor adoptate către toți operatorii economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire, prin publicarea acestora în SEAP.

Decizia este obligatorie.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces între două firme de securitate și Drumuri Județene Constanța SA. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

27 Apr 2024 527

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 329

CNSC a anulat procedura de atribuire a contractului de servicii de reparații și întreținere a autovehiculelor de la Canalel Navigabile SA

23 Apr 2024 330

Una dintre firmele familiei Horga-Cârlig a contestat licitația de modernizare a iluminatului public, organizată de Primăria Greci din județul Tulcea!

21 Apr 2024 478

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 495

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 593

Licitația pentru furnizarea și montarea sistemului de acostare cu geamanduri multiple în Portul Constanța, contestat la CNSC

08 Apr 2024 754

Decizii O licitație care viza suplimentarea stocului de echipamente utilizate în mentenanță la CNE Cernavodă, contestată la CNSC!

08 Apr 2024 462

Decizie CNSC O licitație organizată Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru furnizare de materiale sanitare a fost contestată!

07 Apr 2024 522

Decizie obligatorie Proiectarea și execuția sistemului video de monitorizare a traficului în comuna Amzacea din județul Constanţa, contestate la CNSC!

31 Mar 2024 985

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 661

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 569

Compania afaceristului Dragomir a contestat licitația pentru execuția străzilor Primăria Hârșova învinsă la Consiliul de Soluționare a Cotestațiilor!

29 Mar 2024 573

Licitație organizată de primăria Valea Nucarilor pentru infrastructura rutieră din satul Agighiol, contestată la CNSC

27 Mar 2024 442

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 510