O nouă autospecială de intervenție la Jandarmeria Tulcea (FOTO)


În cazul intervenției în sprijinul populației este nevoie pe lângă pregătirea teoretică și fizică și de tehnica potrivită, în funcție de zona în care are loc aceasta.

Pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi, Jandarmeria Română a fost dotată cu 51 de autospeciale prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, valoarea totală a achiziției ridicându-se la 12,88 de milioane de lei. 

Jandarmeria Tulcea a primit în dotare una dintre cele 51 de autospeciale Ssangyong Musso Grand Style, care consolidează capacitățile de intervenție ale Jandarmeriei în situații de urgență în zonele afectate de dezastre/pericole, în scopul evaluării efectelor acestora, a transmiterii mesajelor de informare, precum și pentru captarea imaginilor din aceste zone. Toate acestea pentru a se putea interveni la timp la nevoie, scopul fiind siguranța cetățenilor, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea. 

Față de dotările standard pe care le au autospecialele aparținând Jandarmeriei, Ssangyong Musso Grand Style vine la pachet cu o serie de echipări suplimentare precum: sistem de remorcare față (troliu); sistem de avertizare optică și acustică; echipament de comunicare acustică/ avertizare la distanţă; panou afişaj cu leduri pentru mesaje variabile; echipament de observare bazat pe principiul imagisticii termice.


foto: IJJ Tulcea 


Citește și:

TulceaJandarmii intervin într-un caz de pescuit ilegal în zona Lacului Zaghen (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, de Ziua Jandarmeriei Române

03 Apr 2024 487

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Tulcea (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 683

Ziua Jandarmeriei, marcată la Tulcea prin activități specifice (FOTO)

28 Mar 2024 580

Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de jandarmii din Tulcea în acest sfârșit de săptămână!

18 Mar 2024 534

Pescuitul cu unelte neautorizate, una dintre faptele sancționate de jandarmii din Tulcea în weekend

18 Mar 2024 475

Tulcea Jandarmii intervin într-un caz de pescuit ilegal în zona Lacului Zaghen (FOTO)

04 Mar 2024 524

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 818

Jandarmeria Tulcea asigură măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

23 Jan 2024 633

Ce trebuie să știm pentru a preveni incidentele în preajma sărbătorilor de iarnă. IJJ Tulcea face recomandări

30 Dec 2023 580

Recomandările jandarmilor din Tulcea pentru desfășurarea în siguranță a manifestării cultural-artistice ,,Sărbătoarea Moșoaielor"

23 Dec 2023 658

Jandarmii din Tulcea au oferit speranță și bucurie unor familii la care Moș Crăciun nu poate ajunge (FOTO)

21 Dec 2023 649

Jandarmi noi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea

05 Dec 2023 705

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea de Ziua Națională a României

29 Nov 2023 795

Ziua Dobrogei celebrată de jandarmii din Tulcea (FOTO)

14 Nov 2023 806

Agresiune și distrugere în Tulcea Un bărbat se află în vizorul poliției după un incident violent în trafic

26 Oct 2023 772