Ziua Dobrogei celebrată de jandarmii din Tulcea (FOTO)


 
Cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la încorporarea Dobrogei de Nord în România, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, în semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al ostașilor români căzuți la datorie, au participat alături de reprezentanții celorlalte instituții la manifestările organizate la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea.
 
De asemenea, jandarmii au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică cu scopul prevenirii evenimentelor de natură a perturba buna desfășurare a ceremonialului militar și religios, transmite Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea.
 

Ziua de 14 noiembrie 1878 reprezintă ziua în care, lunga asteptare a populatiei dobrogene a încetat – în marea zi a unirii efective a Dobrogei cu Romania. În acea zi de neuitat, prințul Carol a lansat din Brăila „Proclamația către dobrogeni” și „Înaltul ordin de zi” către armată, iar primele unități militare au trecut Dunărea pe la Brăila și Galați, fiind întampinate peste tot în Dobrogea cu o imensă bucurie. Apele bătrânului fluviu uneau din acest moment, mai mult decât oricând în trecut, inimile, speranțele și năzuințele românilor, purtând totodată nădejdea unui viitor mai bun pentru toți locuitorii Dobrogei.
 
Unirea Dobrogei cu teritoriul naţional reprezenta, după unirea Moldovei cu Ţara Românească din anul 1859, o nouă şi importantă etapă în cadrul procesului de desăvârşire a unităţii de stat a românilor, proces definitivat prin Marea Unire din 1918.
 
Recunoștință veșnică tuturor eroilor neamului și veteranilor de război!

La mulți ani, Dobrogea!- a mai punctat sursa citată. 



Citește și:
 
Dobrogea 145, expoziție despre cetățile antice și Palatul Reginei Maria din Mamaia, în Parlament. Semnal pentru autorități despre nevoia de protejare a patrimoniului

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 633

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 537

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 4269

Primăria orașului Năvodari anunță publicul interesat s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu

29 Feb 2024 495

Istoria Dobrogei Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

26 Feb 2024 5427

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Memnon (sec. II) – „Despre Heracleia”

16 Dec 2023 2200

#Dobrogea145 Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

04 Dec 2023 11465

Originară din Tulcea Scriitoarea Silvia Zabarcencu împlinește 74 de ani

30 Nov 2023 975

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12428

#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

28 Nov 2023 1980

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 19680

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3406

#Dobrogea 145 Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

27 Nov 2023 1757

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1415

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1378