O nouă metodă de înșelăciune! Este uimitor cu ce pretext a fost abordat un bătrân de 90 de ani

metodă de înșelăciune, foto: unsplash
O nouă metodă de înșelăciune! 

La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Timișoara au reținut doi bărbați, în vârstă de 28 și 30 de ani, bănuiți de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și înșelăciune.  Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Un comunicat din partea IPJ Timiș informează că în fapt, la data de 10.03.2022, polițiștii Biroului Investigații Criminale Timișoara, au fost sesizați de un bărbat, în vârsta de 90 de ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în proximitatea Pieței 700 din municipiul Timișoara, ar fi fost abordat de către două persoane de sex masculin care, sub pretextul că vor să construiască un spital, l-au convins să le împrumute suma de 1.000 de lei.
 
Ulterior, cele două persoane necunoscute l-au însoțit pe bărbatul, în vârstă de 90 de ani, la un bancomat din apropiere, iar după ce acesta a tastat codul PIN, unul dintre ei ar fi sustras suma de 5.000 de lei, eliberată de bancomat, după care s-au îndepărtat într-o direcție necunoscută.
 
În urma investigațiilor efectuate, la data de 03.11.2022 polițiștii au identificat doi bărbați, în vârstă de 28 și 30 de ani, bănuiți de comiterea faptelor, în timp ce încercau să părăsească țara prin vama Borș, din județul Bihor, ambii fiind conduși la sediul Poliției Municipiului Timișoara pentru audieri.
 
 Potrivit sursei citate, în urma probatoriului administrat în cazuă, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și înșelăciune, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș .
 
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților și recuperării prejudiciului în totalitate.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 807

IPJ Bacău Reținuți de polițiștii din Buhuși pentru înșelăciune prin metoda ȘMEN

06 Sep 2023 790

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2372

​Atenție la înșelăciuni! Iată ce ne recomandă polițiștii constănțeni

27 Jan 2023 1167

O femeie de 62 de ani, victimă a escrocilor. A fost înşelată cu peste 80.000 de lei prin metoda „Generalul american”

12 Nov 2022 1981

Metoda „Accidentul“ face victime la Constanța. Doi tineri au înșelat un bărbat de 82 de ani. Suspecții, reținuți

16 Oct 2022 1989

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1827

Atenție la înșelăciunile prin telefon! Ce trebuie să știți pentru a nu cădea victime înșelăciunilor

01 Sep 2022 1417

Atenție constănțeni! Cum puteți preveni înșelăciunile prin metoda ”Accidentul”

12 Aug 2022 1346

Constanța. Sfaturile polițiștilor pentru a vă feri de metoda „accidentul”

07 Jun 2022 1313

Tentativă de înșelăciune prin metoda accidentul - varianta COVID-19. Ținta, un bătrân din Mangalia, păcălit să dea 10.000 de euro

18 Feb 2022 1784

Activități de informare în Constanța Atenție la înșelăciunile prin metoda „accidentul - varianta Covid 19”!

16 Feb 2022 1212

Atenție, români Au apărut noi metode de înșelăciune prin SMS. Conținutul din telefon sau conturile bancare ar putea fi afectate

15 Feb 2022 2937

Tentativă de înșelăciune prin metoda accidentul - varianta COVID-19. O femeie din Constanța, la un pas să fie înșelată

02 Feb 2022 1727

Constanța Recomandările polițiștilor cu privire la înșelăciunile prin metoda „accidentul - varianta COVID-19”

11 Jan 2022 1316