O nouă promoție de absolvenţi se alătură efectivelor Poliţiei de Frontieră

Foto: Poliția de FrontierăVineri, 7 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, la sediul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea a avut loc festivitatea de absolvire, avansare la primul grad profesional și depunerea jurământului de credință de către „Promoţia de agenţi de poliţie de frontieră - 7 aprilie 2023”.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, ceremonialul absolvirii s-a desfăşurat în prezenţa inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor de poliție Victor-Ștefan Ivașcu, a subsecretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Petru Bledea, precum și a reprezentanților autorităților locale şi structurilor de ordine publică din municipiul Oradea.

Festivitatea de absolvire a fost condusă de către directorul școlii, comisar-şef de poliţie Ionel Hotnoga, care le-a urat tinerilor absolvenți ”succes la începutul frumoasei cariere de străjer al legalității, ordinii și liniștii publice la frontierele țării”.

Atât pentru absolvenţi, cât și pentru părinți, a fost o zi specială, o zi încărcată de emoții deoarece, după o perioadă de un an de studiu, se vor bucura de rezultatele muncii lor, iar părinții îşi vor vedea răsplătite eforturile pe care le-au făcut în această perioadă. Impactul şi emoţia momentului absolvirii şcolii a fost amplificat de momentul depunerii jurământului de credință faţă de ţară, în prezența părinților, rudelor și prietenilor absolvenților.

În cadrul festivității, cu ocazia depunerii jurământului de credință, subsecretar de stat Petru Bledea a transmis tinerilor polițiști de frontieră, mesajul ministrului afacerilor interne, Lucian Bode: “Vă alăturați uneia dintre structurile cele mai solicitate în ultimii ani, dar care s-a adaptat constant pentru a face față unor provocări din ce în ce mai complexe, diverse, atipice pentru vremurile pe care le trăim. Dincolo de complexitatea provocărilor determinate de criminalitatea transfrontalieră, aveți de gestionat situații care reclamă implicare și seriozitate, cum ar fi cea a migrației ilegale, dar și criza refugiaților din Ucraina”.

De asemenea, inspectorul general al Politiei de Frontieră, domnul chestor de poliție Victor-Ștefan Ivașcu, şi-a manifestat bucuria că a avut posibilitatea de a fi, personal alături de tinerii absolvenţi în aceste clipe speciale: “Mă bucur să ştiu că, începând de astăzi, voi avea 240 de colegi tineri şi am toată încrederea că, indiferent unde vă veţi desfăşura activitatea, pot miza pe voi pentru îndeplinirea obiectivelor instituţionale. Avem nevoie de oameni profesionişti, oneşti, loiali instituţiei din care fac parte. Doar astfel de oameni pot asigura, prin faptele lor, viitorul acestei arme de elită a Ministerului Afacerilor Interne – Poliţia de Frontieră Română. Doar astfel de oameni pot păstra tradiţia noastră străveche de a sluji ţara şi cetăţenii ei pentru menţinerea unui climat de linişte şi normalitate pe teritoriul românesc.”


foto: Poliția de FrontierăA fost o zi specială și pentru instituția de învățământ care încheie pregătirea unei noi serii de elevi care a absolvit cu rezultate bune și foarte bune acest ciclu de pregătire în domeniul formării agenților de poliție de frontieră. Este o zi importantă și pentru Poliția de Frontieră Română, deoarece o nouă promoție de absolvenți este pregătită să-și asume responsabilitățile specifice supravegherii graniţelor ţării.

Aceasta este cea de-a 34-a promoţie de elevi pe care a pregătit-o şcoala orădeană și este formată din 240 elevi, 34 de fete și 206 de băieți, iar durata de şcolarizare a fost de un an.

La finalizarea și centralizarea rezultatelor examenului de absolvire, media generală a promoţiei aprilie 2023 a fost de 8,51. Pentru recompensarea eforturilor în cadrul festivităţii au fost acordate diplome de merit primilor cinci absolvenţi cu rezultate meritorii obținute la examenul de absolvire, şeful de promoţie fiind recompensat şi cu înscrierea numelui pe placa de onoare a instituţiei.

Primii trei clasaţi au fost:

şef promoţie - agent IVAN ELENA MAGDALENA - media 9,76

locul 2 - agent RUSU MARIA ELISA - media 9,53
locul 3 - agent TAHÎȘ DARIUS ALEXANDRU - media 9,53

Absolvenţii au fost repartizaţi în ordinea mediilor și a opțiunilor fiecăruia, în cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, în mod special la frontiera externă a României, ca debutanţi în primele şase luni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția de Frontieră În România au intrat ieri peste 86.000 de persoane

03 Oct 2023 289

Lucrări de reparaţii pe Podul PrietenieiTrafic restricţionat între PTF Giurgiu şi Ruse. Ce restricții vor fi în județul Constanța

02 Oct 2023 458

Datele traficului de la granițele României furnizate de polițiștii de frontieră

02 Oct 2023 354

Garda de Coastă Peste 1.500 de arme descoperite de polițiștii de frontieră într-un camion, la Isaccea

02 Oct 2023 462

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

01 Oct 2023 367

Control riguros la frontierele României Poliția de Frontieră raportează zeci de fapte ilegale în ultimele 24 de ore

30 Sep 2023 437

Poliția de Frontieră Situația actualizată a traficului la frontierele țării

29 Sep 2023 406

Ieri, au intrat în România aproape 90.000 de persoane. 22 de cetățeni străini au fost opriți la graniță

28 Sep 2023 447

Poliția de Frontieră Peste 80.000 de persoane au intrat ieri în România. Aproximativ 9500 sunt cetățeni ucraineni

27 Sep 2023 371

Depistate în județul Constanța Jucării Lego contrafăcute, în valoare de peste 500.000 lei (FOTO)

26 Sep 2023 377

Ancore chimice epoxidice contrafăcute, depistate de vameșii din Craiova (FOTO)

26 Sep 2023 414

Trafic de migranți în automarfare Peste 60 de persoane depistate de către polițiștii de frontieră din Arad și Bihor

26 Sep 2023 400

Ieri, aproape 90.000 de persoane au intrat în România. Aproximativ 10.000 sunt cetățeni ucraineni

26 Sep 2023 392

Autoritatea Vamală Română Aproape 2.000 de perechi de încălțăminte contrafăcută, depistate de autoritățile din Craiova

25 Sep 2023 452

Ultimele date furnizate de autorități despre traficul de la granițele României

25 Sep 2023 419