Oficial de la ISU Dobrogea Noi declarații în legătură cu incendiul din Constanța unde o femeie s-a aruncat de la balcon



La data de 16 februarie a avut loc un incendiu la un apartament de pe bulevardul Mamaia din Constanța. O femeie a decedat după ce a picat în gol de la etajul șase al imobilului.

Procurorii din cadrul Parchetului Militar s-au autosesizat și au deschis un dosar penal și fac cercetări specifice față de faptă, vizat fiind modul în care pompierii constănțeni au intervenit la incendiul din 16 februarie. Procurorii din cadrul Parchetului Judecătoriei Constanța au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere.
 

În cazul de față, colegii aflați acolo, având în vedere că focul se manifesta generalizat și cu violență la etaj, personalul aflat la fața locului a abordat o manevră de urgență pentru mutarea victimei din zona respectivă întrucât că în orice moment, din cauza focului puteau să se desprindă elemente din construcția blocului, tâmplăria PVC sau sticle din cauza temperaturii înalte a focului și să se spargă și astfel să creeze trauma suplimentare victimei sau chiar personalului medical, care deja așa cum se vede pe imagini, a început să acorde primul ajutor medical în condiții de siguranță.
 
Cum se observă în imagini, paramedicii de aflau în proximitatea locului în care s-a întâmplat tragicul eveniment. Atunci, interesul major a fost acela de a aplica în cel mai scurt timp manevrele de resuscitare victimei, în condiții de siguranță. Să ia targa ar fi presupus un timp suplimentar, iar în acele momente orice secudă și orice minut erau vitale, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana-Maria Stoica.

Citește și: Salvatorii de la ISU Dobrogea, anchetați de Parchetul Militar. Nu este prima dată. Să ne amintim de tragedia din aprilie 2014

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mishu

18 Feb, 2021 14:33

cum plm la toate au explicatii...?!? dar despre faptul ca muierea aia chiritza , una din purtatoarele de cuvant , mintea de ingheta apa din autospeciale , nu se cerceteaza ?

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1162

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 541

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 247

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 392

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 626

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 323

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 245

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 413

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 285

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 332

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 587

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 311

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 617

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 258

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1418