Oil Terminal SA a trecut la o noua etapa manageriala

Noile strategii economice au determinat un profit dublu

# Compania si-a lansat noua sigla * Profitul obtinut in cursul acestui an a fost de doua ori mai mare decat cel calculat la sfarsitul anului 2004

In spiritul implementarii noului sistem managerial, societatea comerciala Oil Terminal SA a organizat, vineri, festivitatea de lansare a noii sigle si, implicit, a unei noi etape in viata institutiei. Directorul general al Oil Terminal SA, Mihai Lupu, a precizat ca analiza bilantului de sfarsit de an a condus la concluzia ca profitul obtinut in cursul anului 2005 de catre companie a fost de doua ori mai mare decat cel calculat la sfarsitul anului trecut. Seria succeselor inregistrate de companie in acest an nu se opreste insa aici. SC Oil Terminal SA Constanta a devenit cel mai mare operator pe mare, specializat in vehicularea titeiului, produselor petroliere si petrochimice lichide si a altor produse si materii prime in vederea importului, exportului si tranzitului. In acelasi timp, compania reprezinta unul dintre cele mai mari terminale petroliere din sud-estul Europei. In contextul extinderii tendintei de tranzitare a titeiului spre Europa de Vest, Oil Terminal poate pune la dispozitie facilitatile, infrastructura si personalul calificat. Dupa cum se stie deja, compania a inaugurat un nou sediu, loc in care numeroasele departamente administrative si tehnice isi vor putea desfasura activitatea in conditii prielnice. Evolutia societatii Oil Terminal este rezultatul unei strategii economice si financiare constante pe care a adoptat-o in ultimii ani, in scopul asigurarii unui management modern, care sa se plieze economiei pe piata petrolului. Programul evenimentului a cuprins un vernisaj de pictura cu tema "Dobrogea sub diferite ipostaze" a pictorilor Daniela Turcanu si Gheorghe Carutiu, membri ai Uniunii Artistilor Plastici si lectori universitari doctoranzi la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Ovidius. Manifestarea a continuat cu un program de colinde sustinut de un grup de elevi, la care au asistat mai multe oficialitati locale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 65

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 146

IGPR InfotraficRESTRICȚII TONAJ ȘI RECOMANDĂRI SĂRBĂTORI PASCALE

29 Apr 2024 99

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Niculinei Parosanu, secretar general la Oraș Techirghiol (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 423

Afaceri Constanța Decizie importantă luată de Consiliul de Administrație al SC Dorna Estival SA

28 Apr 2024 444

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 376

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 412

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 329

Firme Constanta Acţionarii Dobrogea Grup SA, convocați în adunare generală ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2024

28 Apr 2024 368

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mihaelei Crina Corbei, secretar general al comunei Nicolae Bălcescu, județul Constanța (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 753

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 500

Firme Constanța SC Dobromin SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

28 Apr 2024 391

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 615

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Cojocaru, secretar general al comunei Topalu (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 295

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 421