Organizare de șantier pentru o lucrare monumentală. Când a fost văzut ultima dată Cazinoul „sub asediul“ schelelor (galerie foto + video)


Cu mai puțin de o săptămână până la termenul de predare a proiectului, pentru a se putea începe faza de execuție a lucrărilor de consolidare și reabilitare, Cazinoul din Constanța găzduiește forfota specifică organizării unui șantier la o lucrare de asemenea calibru.
Încă de la începutul acestei săptămâni, reprezentanții constructorului au început montarea schelelor la exteriorul edificiului, pentru ca, odată încheiată propriu-zis etapa de proiectare, să se poată trece fără amânare la cea de execuție a lucrărilor.
Din secvența video pusă la dispoziția ZIUA de Constanța de arhitectul constănțean Radu Cornescu, expert în istoria Cazinoului și, totodată, membru al comisiei locale ce colaborează strâns cu echipa ce realizează renașterea monumentului, se poate observa volumul de muncă ce îl presupune numai amplasarea schelelor în vederea executării lucrării. Filmul este disponibil în secțiunea video.



Ultima dată când Cazinoul s-a aflat „sub asediul“ schelelor a fost în 1987, cu ocazia lucrărilor de restaurare desfășurate la acel moment. Imagini sugestive din acea perioadă au fost puse la dispoziția ZIUA de Constanța de către arhitectul Radu Cornescu și pot fi consultate în galeria foto a articolului.
Termenul de predare a proiectului, 16 aprilie

În prezent, contractul pentru reabilitarea Cazinoului a fost adjudecat de asocierea Aedificia Carpați (lider de asociere) & Remon Proiect & Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL, fiind semnat pe data de 20 decembrie 2020. Valoarea la care a fost adjudecat este de 56.627.697,09 lei cu TVA, o sumă mai mică față de cea la care fusese estimat contractul de către reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, respectiv de peste 60 de milioane de lei.
Contractul se află încă în etapa de proiectare, programată să se încheie la data de 16 aprilie 2020. Dr.ing. Petre Badea, directorul general Aedifcia Carpați, a declarat pentru ZIUA de Constanța, cu o ocazie anterioară, că termenul va fi respectat, chiar și în contextul crizei actuale generate de epidemia de Coronavirus. După ce va fi predat către Compania Națională de Investiții Proiectul Tehnic de Execuție (PTE) și după ce acesta va fi avizat, va fi emis ordinul de începere a lucrărilor de către C.N.I.
Până atunci, după cum se poate observa din imaginile actuale, organizarea de șantier este în plină desfășurare. Lucrările de consolidare și reabilitare a Cazinoului sunt programate să se încheie la mijlocul anului 2022.
 

Citește și:

Imagini ce vor face istorie. Schelele sub care va renaste Cazinoul (galerie foto)

Cazino, drumul spre renaștere Dr. ing. Petre Badea, directorul Aedificia Carpați - „Vom respecta sigur acest termen, chiar și în contextul crizei actuale“ (galerie foto)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazinoul, Comandamentul Marinei de pe faleza Constanța și MINAC, iluminate deja arhitectural (Galerie FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 367

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 343

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 328

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 591

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 532

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 929

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 435

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3707

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 543

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1775

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 703

Sfaturi și tactici pentru începători la cazino

03 Apr 2024 357

Licitații Constanța O firmă din Sibiu va asigura consultanța în procedura de selecție a companiei care va realiza conceptul artistic și alte amenajări în interiorul Cazinoului (DOCUMENT)

02 Apr 2024 624

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 309

Soarele a scos din case constănțenii pe faleza de la Cazino (VIDEO)

31 Mar 2024 577