Patriarhul Daniel Agheasma Mare - o mare binecuvântare pentru Biserică; este sfinţitoare, vindecătoare şi eliberatoare

  • Agheasma Mare reprezintă o mare binecuvântare pentru Biserică, fiind sfinţitoare, vindecătoare şi eliberatoare, le-a transmis, sâmbătă, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Preafericitul Părinte Daniel, credincioşilor ortodocşi prezenţi în Dealul Mitropoliei.
     
Agheasma Mare reprezintă o mare binecuvântare pentru Biserică, fiind sfinţitoare, vindecătoare şi eliberatoare, le-a transmis, sâmbătă, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Preafericitul Părinte Daniel, credincioşilor ortodocşi prezenţi în Dealul Mitropoliei, potrivit Agerpres.

„Această chemare a Duhului Sfânt pentru sfinţirea apei este, atât pentru oameni, cât şi pentru sfinţirile care se fac cu această Agheasmă Mare, o mare binecuvântare pentru Biserică. (...) Ce se obţine prin stropirea cu starea Agheasmei Mari şi stropirea cu Agheasmă Mare? Trei lucrări mari. Prima este sfinţitoare, a doua este vindecătoare şi a treia este eliberatoare”, a spus patriarhul Daniel.


PF Daniel a explicat că prin gustarea acestei ape sfinţite se sfinţeşte sufletul şi trupul, casa, gospodăria şi grădina. „Deci şi mediul înconjurător. Se sfinţeşte deci natura omului şi natura înconjurătoare puse sub protecţia şi binecuvântarea Preasfintei Treimi”, a adăugat patriarhul.

În al doilea rând, a explicat ierarhul, „această Agheasmă Mare este vindecătoare de boli sufleteşti şi trupeşti şi vindecătoare de patimi grele şi aceasta înseamnă că atunci când oamenii au patimi grele şi nu sunt dezlegaţi de către duhovnic, nu li se dăruieşte împărtăşania, dar li se dăruieşte, ca o consolare, ca o mângâiere, Agheasma Mare sfinţită astăzi”.

„A treia lucrare este de eliberare, şi anume Agheasma Mare se dă pentru alungarea duhurilor rele şi pentru ieşirea din situaţii dificile. Când se trece prin necazuri şi încercări se foloseşte Agheasma Mare, ca ajutor, ca întărire în credinţă şi spor în rugăciune. Toate aceste binefaceri explică de ce Agheasma Mare se foloseşte timp de opt zile începând de mâine sau nouă zile, începând de astăzi, sau zece zile, începând de ieri, pentru că unii au primit Agheasma Mare când a venit preotul să sfinţească casa. Deci toate acestea ne arată că Agheasma Mare ne întăreşte în credinţă, în sănătate şi ne aduce multă bucurie”, a mai spus patriarhul BOR.


La finalul slujbei, el i-a îndemnat pe credincioşi să ofere Agheasma Mare şi celor care nu au putut veni la ceremonie.

„Vă dorim sănătate, bucurie, fericire şi nu uitaţi să oferiţi Agheasma Mare şi celor care n-au putut veni, pentru că sunt bolnavi sau nu se pot deplasa. Oferiţi-le şi lor o parte din această Agheasmă Mare. Să trăiţi întru mulţi şi binecuvântaţi ani”, a urat patriarhul Daniel.


Înaltul ierarh ortodox a oficiat, sâmbătă, Slujba Sfinţirii Mari a apei, la Sărbătoarea Botezului Domnului, împreună cu episcopul Qais de Erzurum, cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul şi cu episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Agheasma Mare a fost sfinţită în Pridvorul Reşedinţei Patriarhale, după care credincioşii prezenţi la slujbă au fost binecuvântaţi prin stropire cu aceasta.

Patriarhul a înaintat printre numeroşii credincioşi prezenţi la slujba de pe Dealul Mitropoliei, botezând şi întorcându-se apoi în pridvorul Reşedinţei sale.

Vineri a avut loc Sfinţirea Mare a apei, precum şi îmbutelierea a 20.000 de sticle într-un spaţiu special amenajat, fără accesul credincioşilor, şi au fost pregătite 10.000 de pachete cu anafură. Sâmbătă, începând cu ora 7,00, la Baldachinul Sfinţilor de lângă Catedrala Patriarhală, au fost oferite credincioşilor prezenţi sticle de 0,5 litri cu Agheasmă Mare împreună cu pachete cu anafură, iar între orele 9,30 - 11,30 a fost săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.

Boboteaza, care marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, este dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfinţirii apelor.

În credinţa ortodoxă, sărbătoarea aminteşte de Botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păşi în viaţa publică. Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor - Agheasma Mare, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică.

Apa sfinţită de Bobotează se ia dimineaţa, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului din data de 14 ianuarie, apoi Agheasma Mare se păstrează în case şi se ia în afara acestor zile binecuvântate de Biserică doar cu acordul preotului duhovnic.


Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este pomenit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, a încheiat sursa citată.


Citește și:
De Bototează, Patriarhul Daniel va sfinți Aghiasma Mare la Catedrala Patriarhală

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PF Daniel a transmis un mesaj Patriarhului Ierusalimului, în urma atacului cu drone

14 Apr 2024 492

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1210

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, deplânge moartea criticului şi istoricului literar Alex Ştefănescu

25 Feb 2024 778

De Bototează, Patriarhul Daniel va sfinți Aghiasma Mare la Catedrala Patriarhală

03 Jan 2024 713

Mesaj de Anul Nou - Patriarhul Daniel „Părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1323

Preafericitul Părinte Daniel va sluji la Catedrala Patriarhală în noaptea dintre ani şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare

29 Dec 2023 745

Patriarhul Daniel „Naşterea Domnului este o sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor“

25 Dec 2023 718

În urma atacului din Cehia Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel transmite un mesaj Preafericitului Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Presov, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia

22 Dec 2023 728

Ceremonie la Palatul Patriarhiei A fost conferit Ordinul mitropolitan „Sfântul Ierarh Neofit Cretanul“

22 Dec 2023 947

Sfântul Andrei Patriarhul Daniel slujeşte la Paraclisul istoric de la Reşedinţa patriarhală

29 Nov 2023 895

București Patriarhul Daniel în vizită la vârstnicii îngrijiți la Mănăstirea Christiana

21 Oct 2023 852

Patriarhul Daniel, de Sfânta Parascheva- „Viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit“

14 Oct 2023 778

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, într-o vizită la Patriarhia Română

13 Oct 2023 732

Convocarea anuală a preoților militari din Armata României. Ce spune ministrul Tîlvăr

05 Oct 2023 795

Mesajul PF Daniel la deschiderea anului universitar 2023-2024

02 Oct 2023 855