Poezii de dragoste, compuse în voiaje interminabile Vicepreşedintele PNL Ovidiu Cupşa, în galeria poeţilor liberali (galerie foto)

cupsa_Ovidiu_Cupsa_003.jpgEstivala 2012 Wild Art se reîntoarce în Vama Veche, unde şi anul trecut a reuşit să genereze o serie de evenimente inedite, originale şi captivante, expoziţii de artă contemporană şi concerte. Primul eveniment din seria vamaiotă - Born to be Wild Art! are loc mâine, de la ora 18.00, într-un loc numit Bongo. Evenimentul care va debuta cu un vernisaj de grafică satirică, unde trei artişti de marcă, Leonte Năstase, Costel Pătrăşcanu şi Doru Axinte vor expune caricaturi create special pentru vara culturală Wild Art, va fi continuat cu o premieră, lansarea de carte, „Iluziile unui secol", poeme scrise de Ovidiu Sorin Cupşa.

Iulian Talianu, cel care a semnat prefaţa volumului spune că în această carte sunt poezii care îl tulbura pe cititor precum drumul pe o apa împrejmuită de nuferi. Versurile vor beneficia de o lectură publică a autorului şi vor fi acompaniate de muzica tinerei artiste Ioana Bărbuliceanu, care va susţine în finalul evenimentului şi un concert de muzica folk. Lansarea cărţii lui Ovidiu Cupşa va avea loc o dată cu inaugurarea oficială a unei librării (a treia în Vama Veche).

„Prietenii m-au împins de la spate să le public"

Liberalul Ovidiu Cupşa, cunoscut publicului în calitate de politician, profesor universitar, fost director al Canalelor Navigabile, fost consilier local şi actual director Ceronav, se prezintă acum publicului în calitate de poet. „Iluziile unui secol reuneşte 57 poeme scrise din 1992 şi până astăzi în timpul voiajelor", spune Ovidiu Cupşa. De altfel fiecare poem are menţionat în dreptul său locul în care a fost aşternut pe hârtie. Marea Ionică, Adriatica, Marea Neagră, Tenerife, Canare, Bosfor, Portul Constanţa, Marea Egee sau Marea Baltică.

Cupşa s-a născut la Bistriţa Năsăud şi a ajuns la Constanţa datorită faptului că s-a înscris la Institutul de Marină, pe acea vreme. A terminat aici prima şi a doua facultate, doctoratul şi şi-a făcut o carieră, implicându-se totodată în viaţa politică. După ce a terminat facultatea, prima slujbă cu carte de muncă a fost de consilier la „Fundaţia română pentru libertate", care era fundaţia de sprijin a preşedintelui Emil Constantinescu. A plecat pe mare prin anul 1995 şi a navigat aproximativ 3 ani. În politică a intrat în anul 1990. „Imediat după revoluţie, în ianuarie - februarie 1990 s-a înfiinţat Liga Studenţilor, iar eu am făcut parte din cei care au înfiinţat-o pe cea din Institutul de Marină. Am făcut şi greva foamei timp de două zile pentru demilitarizarea Institutului de pe acea vreme, care a devenit ulterior Institutul de Marină Civilă. Participarea la toate aceste evenimente m-a determinat să mă implic mai mult în viaţa socială, şi politică", mai spune Cupşa.

Varujan Vosganian, un alt poet liberal

Un alt poet şi scriitor care a îmbrăţişat în ultimii ani doctrina liberală este Varujan Vosganian. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România de la înfiinţarea acesteia şi vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România din 2005. Poetul, teoreticianul şi excelentul povestitor Varujan Vosganian are deja o biografie scriitoricească recunoscută naţional şi internaţional: „Şamanul Albastru, Bucureşti, Ed. Ararat, 1994 - poezii; „Statuia Comandorului", Bucureşti, Ed. Ararat,1994 - proză, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; „Ochiul alb al reginei", Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2001 - poezii, volum selectat pentru Jubileul Asociaţiei Traducătorilor de Literatură Americană, Chicago, 2002; „Iisus cu o mie de braţe", Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2004 - poezii şi „Cartea Şoaptelor, Editura Polirom, Iaşi, 2009, sunt doar câteva lucrări generice pentru Vosganian.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 734

LIVE VIDEO-TEXT Probleme de interes național și local dezbătute de AUR filiala Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 582

LIVE TEXT Probleme de interes național și local dezbătute de AUR filiala Constanța (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 945

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1169

LIVE VIDEO-TEXT- conferință de presă a AUR Constanța Murad ar putea candida la președinția Consiliului Județean Constanța (FOTO)

15 Feb 2024 1250

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1079

Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța! (FOTO+VIDEO)

27 Jan 2024 2789

LIVE VIDEO-TEXT Eveniment în Portul Tomis. AUR anunță candidatul la Primăria Constanța! (FOTO)

27 Jan 2024 1779

Teodor Popa l-a înlocuit pe Ovidiu Cupșa. Declarații de avere Averile și interesele fostului și actualului director de la CERONAV Constanța (DOCUMENTE)

14 Dec 2023 2427

Surse UPDATE. Teo Popa îl înlocuiește pe Ovidiu Cupșa la conducerea Ceronav!

13 Dec 2023 2394

Ovidiu Cupșa, varianta optimă a AUR pentru Primăria Municipiului Constanța (VIDEO)

23 Nov 2023 1731

Președintele AUR, George Simion „Nu avem un candidat stabilit pentru Primăria Constanța"!

12 Sep 2023 1595

Premianți din Constanța Angelo Mitchievici și Augustin Cupșa, laureați la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România

08 Jun 2023 1375

Schimbare de sediu social pentru SRL-ul controlat de Cupșa, Mincă și Cocîrță, afaceristul care a cerut falimentul GSP Offshore SRL

24 Sep 2022 2256

ZIUA-n amiaza mare Ovidiu Cupșa despre lupta marinarilor pentru reînființarea flotei comerciale române

09 Apr 2022 2003