29 Nov, 2022 13:40
935
„Ne aflăm în apropierea minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, sens în care conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.
Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
A fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât, peste 3.700 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat.
Menţionăm faptul că, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.
Menţionăm că în prezent, traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare“ - au precizta reprezentanții Poliției de Frontieră.
„Reamintim că, la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, respectiv bulgare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei, însă arterele care pot fi deschise sunt limitate de numărul de polițiști repartizaţi de către statele vecine.
Recomandări adresate participanţilor la traficul transfrontalier
În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.
De asemenea, reamintim participanţilor la trafic că pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, unde sunt actualizate valorile medii ale timpului de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere“ - au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: