Poliția de Frontieră Bunică și nepoți, protagoniștii unui caz de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei

Bunică depistată la intrarea în țară prin Aeroportul Otopeni cu 3 nepoți, dintre care doi cu documente care nu le aparțineau! 

În data de 7 octombrie a.c., la ora 02.55, s-a prezentat la controlul documentelor, pe sensul de intrare în țară, venind din direcția Los Angeles, via Varșovia, o persoană de sex feminin, în vârstă de 50 de ani, cetățean român, din județul Vâlcea, împreună cu 3 minori (două fete și un băiat), despre care a declarat că sunt nepoții ei, informează Poliția de Frontieră prin intermediul unui comunicat de presă. 

Polițiștii de frontieră au efectuat controlul documentelor și au constatat că, unul dintre minori (în vârstă de 1 an) deține document autentic și valabil de călătorie, în timp ce cele două minore, nu sunt unele și aceleași persoane din documentele prezentate.

Imediat a fost luată legătura cu DGASPC Ilfov care a trimis un reprezentant la fața locului, iar cercetările au fost continuate pentru stabilirea identității reale a minorelor. Astfel, s-a stabilit că acestea sunt cetățene românce, în vârstă de 8, respectiv 2 ani.

Totodată, s-a stabilit că femeia este, într-adevăr, bunica paternă a celor 3 copii. Aceasta a declarat că s-a recurs la această metodă întrucât copiii nu aveau documente valabile, iar cele autentice prezentate aparțineau unor rude apropiate, a mai punctat sursa citată. 

În consecință, față de bunica celor 3 minori s-a dispus măsura cercetării penale în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Întreaga activitate s-a desfășurat în prezența reprezentantului D.G.A.S.P.C. Ilfov, minorilor fiindu-le permisă ntrarea în țară împreuna cu bunica, urmând ca, ulterior, asistenții sociali sa efectueze o anchetă la domiciliul din Vâlcea al persoanelor.


Citește și:

Tânăr de 18 ani, reținut pentru tâlhărie calificată asupra unei femei în vârstă. Ce s-a întâmplat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 597

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1427

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 438

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 486

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 566

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 556

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 513

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1027

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 639

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 567

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 552

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 532

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 617

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 568

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 583