Poliția Română Bilanțul polițiștilor, în ultimele 24 de ore. Ce au depistat aceștia

Sursa foto: Facebook





 
  • În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de sesizări venite din partea cetățenilor 
 
Potrivit unui comunicat din partea Poliției Române, în ultimele 24 de ore au intervenit la peste 2.400 de sesizări venite din partea cetățenilor. În urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 8.800 de sancțiuni contravenționale, susține aceeași sursă.
 
La data de 18 octombrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
 

„Au fost organizate 424 de acțiuni și s-a intervenit la 2.458 de evenimente, dintre care 2.064 au fost sesizate prin 112”, mai transmit polițiștii.
 

Totodată, au fost semnalate 830 de posibile infracțiuni și au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 72 de persoane.
 
Au fost depistate 27 de personae pe teritoriul României, urmărite național și internațional


De asemenea, au fost depistate 27 de persoane urmărite național și international, adaugă sursa citată.
 

„Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.836 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.012.637 de lei”, arată sursa menționată.

 
106 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind reținute 616 permise de conducere

 
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 106 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
 
Astfel, au fost reținute 616 permise de conducere, 43 pentru conducere sub influența alcoolului, 10 pentru conducere sub influența drogurilor și 132 pentru viteză, fiind retrase 507 certificate de înmatriculare, potrivit sursei.

Citește și
Bilanț al Poliției Române privind traficul de persoane

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 879

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 443

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 692

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 347

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 642

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1553

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 708

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 564

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 864

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 334

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 436

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 561

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 745

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 633

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 809