Politisti si politicieni, invitati la nunta lui Cupsa

cap_2.jpgLiberalul Ovidiu Cupşa, fost director al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile, şi-a pus pirostriile, pentru a doua oară, în luna iulie a acestui an. Mai precis pe 4 ale lunii, fix de ziua naţională a Americii.

nunta_cupsa.jpgCeremonia religioasă a avut loc pe înserate, la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcărie, iar alături de fericiţii însurăţei, Ovidiu şi Elena, au fost naşii, Irina şi Ştefan Pleşca. Mirele ne povestea, cu câteva zile înainte de fericitul eveniment, că naşul i-a fost coleg de facultate şi au rămas foarte buni prieteni încă din anii dulci ai studenţiei. Ne-am anunţa intenţia de a participa la ceremonia religioasă şi a acceptat. Însă, ne-a rugat frumos să nu mergem să facem poze la restaurant pentru că ar vrea să aibă intimitate. Însă, ne-a mărturisit că masa şi dansul vor avea loc la restaurantul Cleopatra, patronat de colegul de Consiliu Local al mirelui, Ţuţu Chirondojan. Zis şi făcut. Dar, cum de ce te temi, de aia nu scapi, iată că secretul listei de invitaţi ai lui Cupşa a ieşit la iveală. Cum? Simplu. Pe Google. Dacă din întâmplare cauţi numele vreunuia dintre invitaţi eşti poftit să vizitezi site-ul http://www.scribd.com/doc/17091094/Ordine-mese . Acolo se găsesc toţi invitaţii, cu poziţia lor la mese. De altfel, lista ne prezintă nişte nume pe care oricine şi le-ar dori la nuntă. Şi ne arată că duşmăniile politice nu au loc în zilele de bucurie. Aşadar, printre cei invitaţi de Ovidiu Cupşa s-au numărat şi PSD-iştii Nicolae Moga, Cristinel Dragomir şi Ionuţ Pripişi (şeful Corpului de Control al Primăriei). „Cu Cristinel am fost coleg în facultate. Ca şi cu naşul, de altfel. Iar pe Ionuţ (Pripişi) îl cunosc de când eram eu la Corpul de Control, în perioada 2000 - 2002. El, atunci s-a angajat acolo", povesteşte Cupşa. Lista continuă: Ionel Chiriţă, Marian Iordache, Aurel Butnaru, Victor Rădulescu, Valentin Şerbănescu, Grigore Mertoiu, Horia Bud, Carmen Răducu, Dragoş Poteleanu, Gheorghe Albu, Doina Carp, Iancu Şapera, Ionel Felician, Mircea Vrană, Aurelian Ceauş, Lucian Lazia, Ionel Spătaru, Claudiu Teliceanu, Omer Susli, Laurenţiu Scupra, Ion Constantin, Marius Enescu, Gabriel Monea, Mihai Lupu, Baiazid Memiş, Bogdan Huţucă şi Romeo Hanţi sunt numai câteva dintre numele aflate pe lista de invitaţi. În document apare şi numele unui anume Colidiuc, probabil adjunctul comandantului Poliţiei Constanţa. Cupşa nu ştia că numele celor care i-au dansat la nuntă se află pe Internet. S-a mirat, dar a spus că nu are nimic de ascuns. Şi a recunoscut că are prieteni şi în alte formaţiuni politice: „Opţiunea politică este ca religia. Trebuie respectată".

Puteţi vedea lista completă a invitaţilor lui Cupşa mai jos.

 

{mos_ri:Cupsa}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ion

25 Aug, 2009 05:36

O alta "virgula" si nemernicul asta de Bucsa liberala!!!

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 436

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 544

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 844

Documente depuse la Mediu Universitatea Ovidius Constanța extinde și consolidează clădirea de pe bulevardul Mamaia

01 Feb 2024 1022

Matei Vlad Pascu cere Tribunalului Constanța să fie plasat în arest la domiciliu! Vrea să învețe pentru a se înscrie la facultate

09 Jan 2024 1320

Ce scriu în secțiunea de profil al CV-ului?

28 Dec 2023 1726

Editorial Start în cariera sportivă. Primul pas e de neuitat. Plin de emoții și de învățăminte

03 Nov 2023 1185

Elena Urban, absolventa Colegiului Militar din Constanța, mesaj transmis cu ocazia absolvirii studiilor superioare ca șefă de promoție

03 Aug 2023 978

Universitatea Ovidius din Constanța organizează Școala de Vară în domeniul dezvoltării urbane durabile

17 Jul 2023 880

George Acsinteanu, scriitorul originar din Ialomița ce a lucrat pentru publicații din Dobrogea

12 Jul 2023 1213

Universitatea Ovidius din Constanța Zeci de participanți internaționali au luat parte la un eveniment dedicat învățământului superior

05 Jul 2023 1019

Important pentru absolvenții de liceu Încep înscrierile pentru admiterea la Universitatea Maritimă din Constanța

03 Jul 2023 1383

Universitatea Ovidius din Constanța își deschide porțile! Vezi cum te poți înscrie la facultate

03 Jul 2023 1401

La mulți ani, Valentin Busuioc! Scriitor și jurnalist ce a colaborat cu diverse reviste și edituri din Constanța

06 Jun 2023 1580

Revista Zări Alb Astre Facultățile din România. Opțiuni, admitere și avantaje

25 Dec 2022 1053