Actualitate

Poliţiştii de frontieră constănţeni au depistat 16 cetăţeni irakieni care au trecut ilegal frontiera la Negru Vodă (galerie foto)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea frontierei de stat şaisprezece cetăţeni irakieni, care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la ”frontiera verde”.
 
În data de 15.05.2017, în jurul orei 14.30, acționând în baza unei informații primită de la un polițist de frontieră aflat în timpul liber, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negru Vodă au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Darabani, mai multe persoane care se deplasau pe jos, dinspre R. Bulgaria spre România și care nu își justificau prezența în zonă.

Poliţiştii de frontieră au reţinut grupul format din 16 persoane, care a fost dus la sediul S.P.F. Negru Vodă pentru cercetări.

În cadrul primelor verificări, persoanele în cauză, solicitante de azil în Republica Bulgaria, au declarat că sunt cetăţeni irakieni, 14 adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani şi 2 minori de 8 și 10 ani, care intenţionau să ajungă în Germania.

De asemenea, cetățenii irakieni au mai declarat că au fost transportaţi până în apropierea frontierei de stat cu un vehicul tip furgonetă, de către doi cetăţeni bulgari a căror identitate nu o cunosc, contra sumei de 500 euro de persoană.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României.

La finalizarea verificărilor specifice, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a protocolului român-bulgar, cetăţenii irakieni fiind predați către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Sursa foto: Garda de Coastă
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi cetățeni turci au încercat să intre ilegal în România. De necrezut la ce variantă au apelat. Unde au fost găsiți de polițiștii de frontieră (galerie foto)

15 Feb 2019 354

Cetățeni irakieni și sirieni, prinși în timp ce intenţionau să iasă ilegal din ţară, ascunşi în remorca unui TIR

07 Jan 2019 325

Zeci de migranţi depistaţi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa

30 Dec 2018 390

Cetăţeni iranieni, prinşi la frontieră în timp ce încercau să iasă ilegal din România folosindu-se de documente de călătorie false

24 Dec 2018 374

Grup de migranți iraniei depistat la granița României cu Ungaria. Ce au stabilit polițiștii de frontieră

04 Nov 2018 222

47 de cetăţeni străini, depistaţi în timp ce intenţionau să iasă ilegal din România. Unde erau ascunși

15 Oct 2018 340

Cetăţeni albanezi reţinuţi la frontieră. Suspecţii depistaţi în zona Ostrov, judeţul Constanţa. Unde intenţionau să ajungă aceştia

30 Sep 2018 551

Poliţia de Frontieră. 19 cetăţeni străini au încercat să iasă ilegal din România în cutii de carton

31 Aug 2018 388

Județul Constanța. Cetățeni albanezi reținuți la frontiera cu Bulgaria. Au încercat să intre ilegal în România

29 Aug 2018 606

Peste 30 de migranţi, printre care şi copii, au încercat să iasă ilegal din România. Unde erau ascunşi

26 Aug 2018 663

Două călăuze reținute pentru trafic de migranți. Sunt suspectați că au ajutat au sprijinit 20 de cetăţeni din Irak, Siria şi Iran să intre ilegal în România

08 Aug 2018 499

Migranți depistați la frontieră. Cetățeni din Irak și Siria reținuți la scurt timp după ce au intrat ilegal în România

04 Aug 2018 437

Grup de migranți reținut la frontieră. Încercau să treacă ilegal frontiera în România

20 Jul 2018 497

Migranți irakieni și iranieni, depistați în zona Mănăstirii Dervent din județul Constanța. Ce au stabilit polițiștii Gărzii de Coastă

10 Jul 2018 2015

Descoperire impresionantă la frontieră. Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autocamion înmatriculat în Turcia

12 Jun 2018 939