Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

Compania Națională Poșta Română își exprimă recunoștința față de doamna Paulina, pentru dedicarea și profesionalismul său remarcabil în timpul mandatului său la Oficiul Poștal Constanța 6.

Paulina a fost o prezență luminoasă și o sursă constantă de inspirație pentru colegii săi, contribuind la prosperitatea și eficiența serviciilor poștale.  

După mulți ani de muncă și devotament, a decis să intre într-o nouă etapă a vieții sale, dedicându-și timpul nepoțelului său, Ștefănuț. Colegii și clienții îi mulțumesc pentru contribuția sa inestimabilă și îi urează mult succes și fericire în viitor.


Iată postarea de pe pagina de Facebook Compania Naţională Poşta Română:  

Astăzi este despre Cea mai bună șefă din lume- așa au numit-o colegii de la Oficiul Poștal Constanșa 6. Paulina Movilaru a fost alături de noi timo de 22 de ani, acum bucurându-se de bine meritata pensie.

Paulina este genul de persoană care aduce un zâmbet pe fața noastră și care este acolo să ne ajute ori de câte ori avem nevoie. Are abilitatea rară de a face fiecare zi de lucru mai bună și mai productivă. Oficiul Poștal Constanța 6 a prosperat sub conducerea ei nebănuind cât de multă muncă și dedicație depunea pentru a ține totul funcțional și eficient.

Acum, Paulina se bucură de o nouă etapă din viața ei, dedicându-și timpul nepoțelului ei, Ștefănuț. Știm că va avea același succes în această nouă aventură așa cum a avut la Poșta Română.

Vă mulțumim, doamnă dirigintă, pentru tot. Vă dorim multă sănătate și fericire. Vom resimți cu siguranță absența dumneavoastră, dar suntem mândri să fi avut ocazia sa lucrăm alături de o asemenea doamnă.- se arată în conținutul postării. 



Citește și:


Frauda prin SMS! Iată cum funcționează. Anunțul Poștei Române
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul de lucru al Poştei Române în perioada 1 mai – 6 mai 2024

22 Apr 2024 595

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 559

Poșta Română a livrat toate pensiile în termenul de 15 aprilie

18 Apr 2024 469

Patru zile de fascinație filatelică. Eveniment la Biblioteca Națională a României

13 Apr 2024 476

Cumpărări directe Consiliul Județean Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 561

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 614

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 608

Cumpărări directe Primăria Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

23 Mar 2024 540

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1150

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment, miercuri

19 Mar 2024 657

Frauda prin SMS! Iată cum funcționează. Anunțul Poștei Române

03 Mar 2024 841

Oficial! Broker-ul de asigurări al Poştei Române a intrat în faliment. (MINUTĂ)

16 Feb 2024 964

Ziua Unirii Principatelor Române Programul de lucru al subunităților poștale în ziua de 24 ianuarie

22 Jan 2024 733

Poșta Română Suspendarea temporară a serviciului Postmesager pentru materiale cu caracter politic

12 Jan 2024 614

Compania Naţională Poşta Română, anunț de ultimă oră despre cardul de energie

09 Jan 2024 1316