Premii pentru seniori, oferite de Primăria Constanța. Ce condiții sunt de îndeplinit

Sursa foto: Primăria Constanța




 
  • Zilele acestea sunt premiate 102 de persoane care au împlinit 80 de ani, 30 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 55 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, potrivit unui anunț al Primăriei Constanța.


187 de persoane cu vârste venerabile și care au depus cereri în cursul lunii februarie, vor primi acasă începând de miercuri, prin mandat poștal, sumele oferite de Primăria Constanța.

Premiile oferite de Primăria Constanța sunt: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.

Conform sursei menționate, pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită pe adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro  sau cic@primaria-constanta.ro următoarele documente:

- cerere tip;

- copie conform cu originalul a certificatului de naștere;


- copie conform cu originalul a cărții de identitate;

- copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie;

- declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că documentele sunt conform cu originalul – doar pentru cererile primite în format electronic.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-16:30, iar în ziua de joi între orele 08:30 – 18:30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

„Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață”, precizează primăria.


Citește și
Primăria ConstanțaSancțiuni pentru o persoană care a vandalizat bănci din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 236

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 307

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 273

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 421

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 451

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 475

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 433

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 451

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 344

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 589

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 606

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 455

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 445

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 776

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 384