Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei

 Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ''o zi deosebit de importantă a tuturor românilor, aflaţi în ţară şi în Diaspora'', scrie agerpres.ro. 

''Dragi români, mă bucur să împărtăşesc cu dumneavoastră bucuria prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, mare sărbătoare creştină, dar şi o zi deosebit de importantă a tuturor românilor, aflaţi în ţară şi în Diaspora.

Astăzi cinstim identitatea spirituală a poporului român, care şi-a înfăptuit destinul său, Marea Unire, în chiar a doua zi după sărbătoarea creştinătorului său, Sfântul Apostol Andrei.

Totodată, cinstim şi iubirea creştină faţă de aproapele nostru, călăuză în înfăptuirea şi împlinirea binelui comun. Fie ca sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, să ne întărească în unitate şi coeziune naţională, să ne aducă pace şi prosperitate alături de cei dragi, să dăruiască mulţi ani fericiţi celor ce îşi serbează astăzi ziua onomastică!'', este mesajul şefului statului. 

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Citește și: Sfântul Andrei Ocrotitorul României. Slujbă mare la Peştera Sfântului Andrei. Trei înalţi ierarhi vor sluji acolo

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 134

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 813

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 188

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 435

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 259

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 531

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 876

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 484

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11421

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 457

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 444

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 441

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 549

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1320

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 427